Alianţa de stânga dintre Verzi şi Partidul Laburist din Olanda l-a ales luni pe Jesse Klaver, în vârstă de 39 de ani, drept noul său lider, după demisia lui Frans Timmermans în urma rezultatelor dezamăgitoare de la alegerile parlamentare, potrivit AFP.
Prima sa sarcină va fi să înceapă negocierile de coaliţie cu centristul Rob Jetten, câştigătorul scrutinului, care urmăreşte formarea unei majorităţi largi, ce ar putea include partide de stânga şi de dreapta.
Lider al Verzilor din 2015, Klaver este una dintre cele mai cunoscute figuri ale noii generaţii de politicieni olandezi. Stilul său modern, prezenţa activă pe reţelele sociale şi imaginea sa carismatică i-au adus comparaţia cu premierul canadian Justin Trudeau, deşi el afirmă că se inspiră din viziunea lui John F. Kennedy.
„Jesse este una dintre forţele motrice din spatele cooperării noastre de stânga şi suntem recunoscători că îşi va asuma acum responsabilitatea de a conduce grupul parlamentar”, a transmis alianţa pe platforma X.
Născut dintr-un tată de origine marocană şi o mamă olandezo-indoneziană, Klaver s-a autodescris drept „un produs al imigraţiei”, promovând constant mesaje pro-diversitate şi de toleranţă.
Frans Timmermans, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene, a demisionat săptămâna trecută, după ce alianţa sa a obţinut doar 20 de locuri în Parlament, faţă de 25 la alegerile precedente. „Este normal pentru mine să fac un pas înapoi şi să predau conducerea mişcării noastre următoarei generaţii”, a declarat Timmermans.













































