JILL BIDEN, ÎNTÂLNIRE CU MAMELE ŞI PROFESOARELE REFUGIATE DIN UCRAINA:''Cred că voi sunteţi cele uimitoare!''

G.U.
Miscellanea / 7 mai

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială/Facebbok

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială/Facebbok

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, au discutat, astăzi, la Şcoala Gimnazială "Uruguay" din Sectorul 1 al Capitalei, cu mame şi profesoare refugiate din Ucraina, conform Agerpres.

Mamele din Ucraina le-au explicat celor două doamne greutăţile prin care au trecut de la începutul războiului până la venirea lor în România, dar şi despre ajutorul primit din partea poporului român.

Discuţiile s-au axat în principal pe nevoia copiilor din ţara vecină României de a învăţa în limba ucraineană.

Una dintre profesoare a explicat că la Şcoala Gimnazială "Uruguay" a fost amenajat un spaţiu educaţional pentru copii ucraineni, în cadrul unui proiect mai amplu, destinat să ofere şi sprijin financiar, cazare şi îngrijiri medicale mamelor.

"Proiectul meu a venit din cauza fricii. Mă gândeam doar cum să îmi salvez copilul. Mulţumim poporului român pentru că a fost alături de noi, ne-au ajutat atât de mult. Au făcut atât de mult voluntariat, că nici România nu se aştepta că pot fi atât de primitori. Am văzut aceşti copii care sunt într-un spaţiu sigur. Am venit aici pe 1 martie şi nimeni nu auzise de acest proiect educaţional. Oamenii aveau alte griji. M-am dus la Ambasada Ucrainei şi nu au avut timp pentru mine. M-am dus la Gara de Nord şi am început să strig: 'Eu sunt o profesoară şi pot să mă ocup de educaţia copiilor'. Era o maşină care aştepta un tren şi lumea mi-a spus: 'Nu mai speriaţi oamenii!'. Cineva mi-a spus că primarul organizează un spaţiu pentru copii, dotat cu ce trebuie. Voluntarii mi-au dat numărul ministrului Educaţiei şi l-am sunat: 'Ne puteţi ajuta cu nişte clase pentru copii?'. Apoi ni s-a spus că ne pot da nişte clase pentru copii. Vreau să mulţumesc poporului român pentru ce a făcut pentru noi", a povestit o altă profesoară ucraineană.

O altă femeie din Ucraina a declarat că a fost şocată în mod pozitiv de comportamentul şi primirea de care ea şi copiii săi au avut parte în România.

"Cred că voi sunteţi cele uimitoare. Nu-i aşa? V-am spus acest lucru la prânz, cât de uimitoare sunteţi!", li s-a adresat Jill Biden mamelor din Ucraina.

Jill Biden şi Carmen Iohannis au vizitat anterior două săli de clasă. În prima, preşcolari şi elevi de clase primare au decupat mânuţe din hârtie sau un 'copac al prieteniei' în culorile steagului ucrainean.

În cealaltă clasă, copii mai mari au făcut puzzle-uri cu tematică prietenoasă. Grupele de elevi au fost coordonate de un profesor român şi unul ucrainean.

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a ajuns vineri în România, la Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii americani şi ai NATO.

Vizita în România este parte a unei deplasări de patru zile pe care Jill Biden o efectuează în ţara noastră şi Slovacia pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni.

Soţia preşedintelui SUA a scris pe Twitter că scopul călătoriei sale în cele două state este de "a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin".

"De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţă pentru eforturile de ajutorare a ţărilor vecine şi a lucrătorilor umanitari", a adăugat Jill Biden.

Ziarul BURSA

05 iulie
Conferinţa “Piaţa financiar-bancară, la graniţa dintre pandemie şi război”
Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

04 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9448
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9342
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7408
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.8111

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro