Jocul perfid al teroriştilor Hamas

Sorin Rosca Stanescu
Internaţional / 7 octombrie, 10:48

Sorin Rosca Stanescu

Mişcarea teroristă Hamas are o componentă internă, care a acţionat şi acţionează, deşi în prezent cu forţe mult diminuate, în Fâşia Gaza, şi o importantă componentă externă, pe care o regăsim nu numai într-o serie întreagă de state arabe, care le acordă asistenţă mai mult sau mai puţin discretă teroriştilor, ci şi în state occidentale, unde şi-au stabilit o multitudine de enclave şi canale de comunicaţii. Din această perspectivă, putem încerca să analizăm în mod corect procesul de pace iniţiat de Donald Trump în Gaza şi să încercăm să anticipăm modul în care va negocia Hamas în zilele următoare şi rezultatul final.

Nimeni de pe faţa pământului nu poate, în acest moment, pune mâna în foc şi anticipa modul în care, în cele din urmă, vor fi îndeplinite condiţiile ultimative ale liderului de la Casa Albă, care a pus realmente piciorul în prag în viesparul sau şerpăria - cum vreţi să o numiţi - existentă în Fâşia Gaza, spaţiul în care armata israeliană a decis să pună definitiv capăt influenţei Hamas.

Ceea ce putem anticipa, cu speranţa că nu greşim prea mult, este că, după aceşti ani de război, în care numărul victimelor colaterale din rândul palestinienilor a fost uriaş şi, de asemenea, amploarea pagubelor materiale, o primă şi importantă condiţie din planul ultimativ al lui Donald Trump va fi îndeplinită. Ea se referă la predarea către autorităţile israeliene a tuturor ostaticilor vii sau morţi şi, în contrapartidă, ulterior - respectiv în următoarele câteva zile - predarea către formaţiunile Hamas a celor aproape 2000 de prizonieri deţinuţi în penitenciarele din Israel, unii dintre aceştia fiind condamnaţi pe viaţă pentru activităţi teroriste extrem de grave, iar alţii cu pedepse mai mici pentru complicitate cu organizaţia Hamas. Va fi un pas important, dar totuşi un simplu pas.

Instaurarea unei păci de durată în Fâşia Gaza, declanşarea unor vaste, rapide şi extrem de costisitoare operaţiuni de reconstrucţie şi de refacere a unui habitat cât de cât normal presupune nu numai cheltuieli exorbitante, ci şi - sau, în primul rând - un efort uriaş făcut de toate părţile: de tabăra israeliană, de populaţia palestiniană din Fâşia Gaza, care a suferit în mod direct enorm de pe urma acestui război, de populaţia palestiniană din Cisiordania şi din Israel, precum şi de către comunităţile palestiniene din întreaga lume, unde marea problemă rămâne faptul că, în interiorul acestora, continuă să fie disimulate celule ale organizaţiei teroriste Hamas.

Nimeni nu-şi poate face prea mari iluzii. Nimeni nu-şi poate, realist vorbind, imagina că, odată cu instaurarea păcii în Fâşia Gaza, sub controlul provizoriu al unui comitet internaţional condus de Donald Trump şi apoi sub controlul Autorităţii Palestiniene, situaţia se va calma şi se va stabiliza într-o perioadă previzibilă de timp. Războiul din provincia Gaza a generat răni adânci, resentimente profunde, precum şi dorinţa de răzbunare, la fel cum sângerosul atac terorist declanşat de Hamas în Israel, şi care a stat la baza acestui război, a generat, în rândul populaţiei israeliene din zonă, dar şi al israelienilor din lumea întreagă, suferinţă şi resentimente. Tuturor acestor efecte nu li se poate pune capac pur şi simplu printr-un plan de pace, indiferent cât de oportun şi de necesar este acesta şi indiferent cum va putea fi, în cele din urmă, materializat.

Dacă putem anticipa ce se întâmplă cu ostaticii dintr-o tabără şi din cealaltă, pentru moment este imposibil de prevăzut dacă luptătorii Hamas din Fâşia Gaza se vor conforma condiţiei de a-şi preda întreg armamentul, admiţând astfel să se autodezarmeze după decenii în care nu au făcut altceva decât să se echipeze şi să se antreneze pentru a purta un război nimicitor împotriva poporului evreu. Şi, admiţând că o vor face, rămâne de văzut în ce măsură programul va fi respectat integral sau doar va fi simulat. Aceasta, în ceea ce îi priveşte pe supravieţuitorii Hamas din Fâşia Gaza.

Dar ce se întâmplă cu nenumăratele celule şi organizaţii Hamas care acţionează în lumea întreagă şi care sunt înarmate până în dinţi? Vor ceda acestea? Cred că nici nu se pune problema, nici în cele mai optimiste scenarii, ca teroriştii Hamas din întreaga lume să-şi predea armamentul şi să renunţe la luptă. După cum se poate observa, chiar şi cei din Fâşia Gaza au mari ezitări în a accepta această condiţie. Atrag atenţia că, în bună măsură, asemenea ezitări sunt generate de sponsorii din lumea întreagă ai luptătorilor Hamas. Aceşti sponsori sunt statali - mai pe faţă, cum ar fi Iranul - sau mai disimulaţi, cum ar fi unele state arabe, China sau Federaţia Rusă, dar şi non-statali: organizaţii din lumea întreagă ale comunităţilor arabe, inclusiv din proximitatea unor centre religioase.

Pacea din Fâşia Gaza va fi o floare rară, care însă are şansa, sub o puternică presiune americană, de a înflori. Pacea la nivel global între israelieni şi organizaţiile radicale palestiniene, inclusiv cele aparţinând Hamas, reprezintă o floare imposibilă, care, cel puţin pentru moment, nu are nicio şansă de a răsări.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Cum sa credem in existenta aparitiei pacii in Gaza sau in Ucraina .Despre palestinieni si restul stim cit de mult urasc Israel dar peste toate se suprapune ura dintre sovietici si populatiile slave din Ucraina ,Bulgaria ,Polonia si restul care acum incearca sa se desprinda de Rusia .In Gaza Israel nu se va opri pina ce Hamas nu va fi eliminat definitiv din zona si pina ce Palestina nu va mai exista ca stat sau ca entitate similara .In Europa totul se indrepta catre protejarea vestului Ucrainei de catre Occident si distrugerea totala(la ras) a estului Ucrainei ce se va sfirsi prin aparitia unui imens teritoriu de separatie intre sovietici si europeni ce vor ingloba aceasta parte de Ucraina plus Rep.Moldova in termen de cel mult doi ani pina la finalul lui 2027 .Primul pas va fi extrem de repede pus in valoare .Cerul va fi inchis desupra vestului Ucrainei .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Nu exista un stat palestinian.

      Nu a existat niciodata. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      nu ai inteles ce spun

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Hamas a fost infiintata cu finantare de la Israel pentru a rupe miscarea palestiniana. Bibi chiar a cerut Qatarului sa ii finanteze. Poate ca Hamas isi indeplineste si acum misiunea pentru care a fost infiintat. Nimeni nu mai pleaca dupa fenta cu ostaticii.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0886
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3619
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4593
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8587
Gram de aur (XAU)Gram de aur552.7057

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb