Joe Biden a promis continuarea sprijinului pentru Ucraina împotriva Rusiei

S.B.
Internaţional / 6 iunie

Joe Biden a promis continuarea sprijinului pentru Ucraina împotriva Rusiei

Preşedintele SUA, Joe Biden, a făcut joi un apel puternic pentru apărarea libertăţii şi democraţiei, la ceremonia de marcare a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, îndemnând puterile occidentale să rămână alături de Ucraina şi să nu se predea tiraniei ruseşti, informează Agerpres.

La o ceremonie comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi veterani americani la Cimitirul American din Normandia, Biden a declarat că este "pur şi simplu de neconceput" să se predea agresiunii ruse şi a promis că nu va renunţa la sprijinul pentru Ucraina.

El a cerut Occidentului şi aliaţilor din NATO să recupereze spiritul Zilei Z şi să lucreze împreună într-un moment în care, în opinia sa, democraţia este ameninţată mai mult decât oricând de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Izolaţionismul nu era răspunsul acum 80 de ani şi nu este răspunsul nici astăzi", a spus Biden în discursul său.

"Să fie clar, nu ne vom pleca, nu ne putem preda bătăuşilor, este pur şi simplu de neconceput. Dacă o facem, libertatea va fi subjugată, întreaga Europă va fi ameninţată", a spus el la Colleville-sur-Mer.

Lideri din întreaga lume le-au adus un omagiu veteranilor şi s-au angajat să continue să apere democraţia, marcând 80 de ani de la debarcarea din Normandia de la 6 iunie 1944, când peste 150.000 de soldaţi aliaţi au invadat Franţa pe mare şi pe calea aerului pentru a alunga forţele Germaniei naziste.

Având în vedere că numărul veteranilor, mulţi în vârstă de peste 100 de ani, scade rapid, aceasta va fi probabil ultima ceremonie majoră din Normandia care îi onorează în prezenţa lor.

"Admiraţia noastră este eternă", a declarat regele Charles al Marii Britanii, în uniformă militară, la o ceremonie britanică la Ver-sur-Mer, care a deschis omagiile zilei. "Să ne rugăm ca un astfel de sacrificiu să nu mai fie făcut niciodată", a adăugat el.

Cu războiul care face ravagii în Ucraina, la graniţele Europei, marcarea acestui punct de cotitură în cel de-Al Doilea Război Mondial are o rezonanţă specială, comentează Reuters.

De asemenea, are loc într-un an cu multe alegeri, inclusiv pentru Parlamentul European în această săptămână şi în SUA în noiembrie. Liderii ar urma să facă paralele cu cel de-Al Doilea Război Mondial şi să avertizeze asupra pericolelor izolaţionismului şi ale extremei drepte.

"Ne amintim lecţia care ne vine din nou şi din nou de-a lungul deceniilor: naţiunile libere trebuie să stea împreună pentru a se opune tiraniei", a spus regele Charles, care a vorbit atât în franceză, cât şi în engleză.

Aproximativ 200 de veterani, majoritatea americani sau britanici, au luat parte la ceremonii pe tot parcursul zilei pe plajele bătute de vânt care încă poartă cicatricile luptelor care au izbucnit în Ziua Z, cea mai mare invazie amfibie din istorie. Mii de soldaţi din Marea Britanie, Statele Unite, Canada şi alte naţiuni au fost ucişi, precum şi duşmanii lor germani.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a înmânat Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie a Franţei, lui Christian Lamb, o membră în vârstă de 103 ani a serviciului naval britanic în timpul războiului, care a ajutat la planificarea debarcărilor, descriind-o drept "un erou din umbră".

"Ne-aţi dat un exemplu, pe care nu îl vom uita. Franţa nu va uita niciodată trupele britanice care au debarcat în Ziua Z şi toţi fraţii lor de arme", a spus el.

La o ceremonie la Colleville-sur-Mer, unde rând după rând cruci de marmură albă - unele cu nume, altele nemarcate - arată preţul pe care invazia l-a avut asupra forţelor aliate, Macron a acordat Legiunea de Onoare veteranilor americani, mulţi în scaune cu rotile, purtând şepci pe care scria "veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial".

"V-aţi întors astăzi aici, acasă, dacă pot spune aşa", le-a transmis Macron veteranilor americani în limba engleză, spunând că Franţa nu va uita sacrificiul lor.

Anterior, preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit cu veteranii, salutându-i, strângându-le mâna şi îmbrăţişându-i. El şi soţia sa, Jill, au făcut fotografii cu veteranii, iar preşedintele a oferit fiecăruia o monedă comemorativă specială.

Subliniind sănătatea fragilă a multor veterani, Ambasada SUA a transmis că ultimul veteran american indigen care a supravieţuit este grav bolnav.

Scrisori emoţionante de la veterani au fost citite la ceremonia britanică, unde veteranii au fost aplaudaţi în timp ce au intrat la eveniment pentru a-şi ocupa locurile, care au fost decorate cu maci roşii strălucitori.

"Vreau să le aduc un omagiu celor care nu au supravieţuit. Fie ca ei să se odihnească în pace", a spus veteranul Joe Mines, cuvintele sale fiind citite de actorul Martin Freeman. "Aveam 19 ani când am aterizat, eram încă băiat. Şi nu aveam nicio idee despre război şi a ucide", a adăugat el.

După ceremonie, regele Charles, Macron şi soţiile lor au discutat şi au dat mâna cu veteranii şi alţi invitaţi.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german Olaf Scholz şi mulţi alţii sunt programaţi să ia parte la această zi de omagiere.

Rusia, care a invadat Ucraina în 2022, declanşând cel mai mare conflict armat din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, nu a fost invitată.

Liderii urmează să adopte joi o declaraţie în care afirmă că democraţia este din nou ameninţată în Europa şi promit să apere libertatea şi democraţia, au declarat două surse.

Anterior în cursul zilei, când soarele răsărea în Arromanches-les-Bains, una dintre plajele unde trupele aliate au ajuns la ţărm acum 80 de ani, mici mulţimi s-au strecurat pe plajă pentru a urmări o colecţie de jeep-uri din cel de-Al Doilea Război Mondial şi un vehicul amfibiu care venea la ţărm purtând la bord un cimpoier care cânta un cântec funerar.

Pe plaja Omaha, cea mai mare dintre zonele de debarcare din Ziua Z, unde aproximativ 2.400 de militari americani şi-au pierdut viaţa pe 6 iunie 1944, mai mult de 20 de şefi de stat şi de guvern urmau să participe la o ceremonie internaţională în cursul zilei.

Au fost instalate ambarcaţiuni pentru a reconstitui o parte din debarcări, în timp ce mai multe nave de război şi bărci de patrulare au ancorat la orizont.

În cadrul unei ceremonii canadiene, premierul canadian Justin Trudeau a declarat: "Trebuie să continuăm să susţinem democraţia zi de zi, o datorăm generaţiilor viitoare".

Prinţul William, vorbind la aceeaşi ceremonie, a spus: "Stând astăzi aici, într-o tăcere paşnică, este aproape imposibil să înţelegi curajul de care ar fi fost nevoie pentru a intra în furia bătăliei chiar în acea zi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9700
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9149
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.8944

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb