JPMorgan: Victoria lui Nicuşor Dan reduce riscul politic şi sprijină stabilitatea economică

A.B.
Internaţional / 19 mai

JPMorgan: Victoria lui Nicuşor Dan reduce riscul politic şi sprijină stabilitatea economică

Victoria lui Nicuşor Dan în alegerile prezidenţiale contribuie la reducerea riscului politic în ţara noastră, potrivit unei analize publicate luni de banca de investiţii JPMorgan, citată de Reuters, de la care relatăm cele ce urmează. Banca americană consideră că o eventuală retrogradare a ratingului suveran sub nivelul investiţional devine mai puţin probabilă, în urma rezultatului electoral.

În nota adresată investitorilor după turul al doilea al alegerilor, JPMorgan estimează o devalorizare moderată a leului, anticipând un curs de 5,10 lei/euro până la finalul trimestrului al doilea şi 5,25 lei/euro până la sfârşitul anului.

Totodată, banca a ajustat poziţionarea pe titlurile de stat româneşti, crescând expunerea de la "subponderare" la "pondere de piaţă" în cazul obligaţiunilor internaţionale şi de la "pondere de piaţă" la "supraponderare" pentru obligaţiunile emise de administraţiile locale.

"Procesul de formare a unei majorităţi rămâne dificil. În cel mai bun scenariu, un guvern ar putea fi format până la jumătatea lunii iunie, iar un pachet fiscal ar putea fi aprobat până la sfârşitul lunii iunie", a declarat Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, analist JPMorgan.

JPMorgan subliniază că rezultatul alegerilor, care a adus victoria lui Nicuşor Dan în faţa unui candidat naţionalist, perceput drept apropiat de linia politică a fostului preşedinte american Donald Trump, transmite un semnal favorabil investitorilor privind direcţia viitoare a politicilor publice în România, conform sursei citate.

Evaluarea pozitivă a JPMorgan vine într-un moment în care România se confruntă cu presiuni fiscale şi riscuri privind ratingul de credit, dar schimbarea de lider politic ar putea contribui la recâştigarea încrederii pieţelor internaţionale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0315
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4631
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3581
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9760
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9896

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb