Sub conducerea lui Kash Patel, noul director al FBI, testele poligraf nu mai sunt folosite pentru verificarea loialităţii faţă de Constituţia Statelor Unite, ci pentru a evalua fidelitatea faţă de propria persoană, potrivit unei investigaţii publicate de New York Times şi preluate vineri de Le Point, care afirmă cele ce urmează.
Mai multe cadre superioare din FBI au fost supuse unor teste cu detectorul de minciuni, în care li s-a cerut să declare dacă l-au criticat sau nu pe Patel. Potrivit surselor, zeci de angajaţi au trecut prin astfel de interogatorii, iar unele întrebări vizau şi scurgeri de informaţii în presă, inclusiv în legătură cu solicitarea controversată a lui Patel de a primi o armă de serviciu, deşi nu este agent de teren.
Michael Feinberg, fost responsabil al biroului FBI din Norfolk (Virginia), a fost ameninţat cu testarea la poligraf din cauza prieteniei sale cu Peter Strzok, fost agent concediat pentru că l-a ridiculizat pe Donald Trump într-un mesaj privat. Feinberg a povestit că, pentru a-şi păstra funcţia, i s-a cerut să „se umilească, să ceară iertare şi să depună jurământ de loialitate” - un ritual pe care el îl descrie ca parte dintr-o „revoluţie culturală” generată de ascensiunea lui Patel şi adjunctului său, Dan Bongino. A ales să demisioneze înainte de test.
„Loialitatea unui angajat FBI trebuie să fie faţă de Constituţie, nu faţă de director sau director adjunct”, a reacţionat James Davidson, fost agent cu 23 de ani de carieră în FBI, citat de Le Point. El a descris recenta conduită a conducerii drept un simptom al unei „conştiinţe instituţionale slabe”.
FBI a refuzat să comenteze acuzaţiile, invocând „probleme de personal şi deliberări interne”.
Potrivit New York Times, în jur de 40% dintre şefii birourilor locale ale FBI s-au pensionat, au fost transferaţi sau demişi de la numirea lui Patel, pe fondul presiunii crescânde venite din partea cercurilor apropiate lui Donald Trump. Dan Bongino a admis existenţa unei reorganizări „radicale” în interiorul agenţiei.
Un fost oficial FBI, citat de Le Point, a ironizat natura întrebărilor din testele poligraf: „Cine nu s-a plâns niciodată de şeful său?”
Opinia Cititorului