Kazahstan-ul, gata să colaboreze cu România în domeniul energetic

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 martie 2010

Preşedintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbaev, a declarat, ieri, în debutul discuţiilor cu preşedintele Traian Băsescu, la Astana, că ţara sa este gata să coopereze cu România pe mai multe paliere, inclusiv în cel energetic, şi a invitat companiile româneşti să participe la dezvoltarea industrială a ţării sale. Potrivit Agerpres, domnia sa a adăugat că în cadrul discuţiilor bilaterale au fost abordate teme legate de cooperarea economică, politică, dar şi chestiuni regionale.

Nazarbaev a adăugat că România este principalul partener al Kazahstanului în regiunea Europei Centrale şi de Est, amintind că, anul trecut, volumul schimburilor comerciale s-a ridicat la valoarea de 800 milioane de dolari, chiar şi în condiţiile crizei. De asemenea, exis-tă 35 de întreprinderi mixte româno-kazahstane, care activează în domenii precum petrol, gaze, construcţii sau transporturi.

La rândul său, Traian Băsescu a felicitat Kazahstanul pentru faptul că deţine Preşedinţia în exerciţiu al OSCE.

< link >https://www.bursa.ro/on-line/s=materii_prime&articol=77105.html< link2 >Cum poate ajunge petrolul kazah în România< link3 >

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb