Kinstellar: Principalele concluzii ale celei de-a 6-a ediţii a Conferinţei Anuale de Tax & Finance

L.B.
Miscellanea / 19 octombrie, 18:12

Kinstellar: Principalele concluzii ale celei de-a 6-a ediţii a Conferinţei Anuale de Tax & Finance

Pe 13 octombrie 2026, Kinstellar România, în colaborare cu BusinessMark, a organizat cea de-a 6-a ediţie a Conferinţei Anuale de Tax and Finance, potrivit unui comunicat. Evenimentul a reunit, online, 10 lideri din domeniu ce au analizat anatomia unei restructurări din trei perspective: financiară, fiscală şi juridică, conform aceleiaşi surse. Ei au oferit participanţilor perspective relevante asupra contextului financiar actual şi asupra provocărilor cu care se confruntă companiile şi au oferit o serie de instrumente prin care organizaţiile pot transforma incertitudinea în decizii mai bine fundamentate: ajustări voluntare, acorduri de preţ în avans, proceduri amiabile şi scheme de ajutor de stat care pot susţine transformarea, potrivit documentului.

Radu Cracan, Associate Economist la BERD, a deschis conferinţa vorbind despre contextul economic actual din perspectiva sectorului bancar, conform comunicatului. El a arătat că, începând cu aproximativ 2023, economia României a avut o performanţă mai slabă faţă de principalele economii din regiune, iar creşterea economică, în ultimii doi ani, a fost sub aşteptări, potrivit aceleiaşi surse. În prima jumătate a acestui an, economia s-a contractat cu 0,6 procente, iar această evoluţie a reflectat scăderea consumului privat, performanţa modestă a exporturilor şi reducerea stocurilor, conform documentului. Cracan a arătat că, din perspectivă sectorială, doar construcţiile şi agricultura au înregistrat creşteri mai semnificative, iar industria şi comerţul s-au contractat puternic, potrivit comunicatului. El a precizat că România rămâne o economie relativ atractivă din perspectiva costurilor, însă modelul său de dezvoltare trebuie să se orienteze cât mai rapid către un model axat pe creşterea productivităţii, inovării, o producţie mai sofisticată şi investiţii străine cu o valoare adăugată mai ridicată, conform aceleiaşi surse.

Roxana Gheorghe, Tax Advisor la Kinstellar, a susţinut o prezentare cu tema „O privire asupra statisticilor ANAF", potrivit documentului. Ea a precizat că, într-un context în care ANAF îşi intensifică activitatea de control şi utilizează tot mai eficient datele disponibile prin e-Factura, SAF-T şi celelalte sisteme digitale, riscurile fiscale sunt identificate din ce în ce mai rapid, de multe ori înainte de declanşarea unei inspecţii fiscale propriu-zise, conform aceleiaşi surse. În acest context, conformarea fiscală nu mai înseamnă doar reacţie la controale, ci adoptarea unei conduite preventive, potrivit documentului.

Nicoleta Florea, Managing Associate, Accountant and Financial Advisor, Head of Accounting & Payroll la Kinstellar, a vorbit despre activele nete, precizând că activul net este un rezultat, nu un diagnostic, potrivit comunicatului. Ea a arătat că este simplu de calculat, dar mult mai dificil de rezolvat, iar matematic putem determina exact cât lipseşte pentru a reveni peste pragul legal, însă financiar provocarea este să înţelegem de ce am ajuns acolo şi ce soluţie poate susţine compania pe termen lung, conform aceleiaşi surse. Florea a subliniat că reconstituirea activului net trebuie evaluată nu doar prin nivelul capitalurilor proprii după operaţiune, ci şi prin impactul asupra lichidităţii, îndatorării, structurii participaţiilor şi capacităţii viitoare de finanţare, potrivit documentului. Ea a concluzionat că reconstituirea activului net poate corecta efectul, dar restructurarea trebuie să adreseze cauza, conform aceleiaşi surse.

Theodor Artenie, Partener la Kinstellar, a precizat că depistarea din timp nu şterge eroarea, dar îi poate schimba uneori consecinţele, potrivit comunicatului. El a arătat că schimbarea operaţională opreşte riscul pentru viitor, iar conformarea voluntară opreşte dobânzile şi înlătură riscul pentru trecut, iar în viaţa reală, de cele mai multe ori, este nevoie de ambele, conform aceleiaşi surse.

Marius Ezer, Partener la Kinstellar, a explicat că cheia implementării cu succes a mecanismelor de restructurare constă în recunoaşterea din timp a situaţiilor de dificultate financiară, pentru a permite selectarea politicilor şi instrumentelor de redresare adecvate, potrivit documentului. El a arătat că procedurile de arbitraj în materie fiscală sunt aplicate cu succes în vestul Europei şi într-o mai mică măsură în jurisdicţiile din estul Europei, iar cheia constă în abordarea autorităţilor competente la nivelul fiecărui stat, conform aceleiaşi surse. Ezer a precizat că, în România, s-a făcut primul pas în impunerea acestui mecanism alternativ de soluţionare a disputelor, prin modificarea Codului de Procedură Fiscală în anul 2025, fiind implementată o procedură specifică şi atribuţii concrete la nivelul autorităţii fiscale competente, potrivit documentului.

Carmen Mazilu, Senior Associate, Tax Advisor la Kinstellar, a adus în discuţie impactul reorganizărilor asupra preţurilor de transfer, precizând că reorganizarea nu este doar o decizie de business, ci şi un eveniment de preţuri de transfer, potrivit comunicatului. Ea a explicat că noul cadru APA mută discuţia despre preţuri de transfer dintr-o discuţie post-factum, la control, în validarea ex-ante, conform aceleiaşi surse. Mazilu a arătat că, într-un cadru fiscal care se schimbă de la o lună la alta, APA rămâne ancoră de stabilitate, iar Ordinul 827 îl face mai accesibil: roll-back până la 5 ani, mai mult dialog şi scutire de dosar TP pentru tranzacţiile acoperite, potrivit documentului.

Rusandra Sandu, Partener la Kinstellar, Ionuţ Mărcuţ, Consultant Financiar la Kinstellar, şi Iulian Sorescu, Partener, Head of Financial & State Aid la Kinstellar, au prezentat o serie de noutăţi şi aspecte practice privind ajutoarele de stat, potrivit comunicatului. Rusandra Sandu a precizat că, pe perioade succesive de 7 ani, au fost în vigoare scheme de finanţare a industriei prelucrătoare, care au devenit de-a lungul anilor mai rafinate şi mai nuanţate, iar în premieră, acum, avem o nişă şi mai pregnantă, pentru că această schemă este adresată stimulării investiţiilor pentru realizarea produselor cu deficit comercial, conform aceleiaşi surse. Ea a arătat că schema are un buget de peste 1 miliard de euro, cu bugete anuale de aproximativ 150 milioane de euro, iar valoarea minimă a unei investiţii trebuie să fie de 10 milioane de euro pentru a beneficia de un ajutor de stat, potrivit documentului.

Ionuţ Mărcuţ a precizat că, în ultima perioadă, au fost foarte multe discuţii cu transportatorii, care se plângeau de lipsa infrastructurii, motiv pentru care, acum, prin fondul de modernizare, au alocaţi peste 1 miliard de euro pe 5 scheme de ajutor de stat destinate transportatorilor, potrivit comunicatului. El a arătat că aceste scheme vizează achiziţiile de camioane electrice, staţii de reîncărcare, respectiv utilaje şi echipamente destinate transporturilor, conform aceleiaşi surse. Mărcuţ a precizat că, pe această schemă, există un buget total de 299 milioane de euro, iar pentru camioane electrice au alocaţi în acest an 75 milioane de euro, transportatorii putând achiziţiona până la 10 camioane electrice pe sesiune, pentru care primesc, practic, diferenţa dintre un vehicul electric şi unul diesel, potrivit documentului.

Iulian Sorescu a explicat că România a făcut un pas curajos înainte prin schema de ajutor de stat pentru R&D, indicând foarte clar semnalul că se doreşte trecerea de la o producţie tradiţională simplă, de tip „asamblare de componente", către inovare şi obţinerea de produse cu valoare foarte înaltă, conform comunicatului. El a arătat că, prin această schemă, se pot finanţa parte din costurile salariale de R&D şi din CAPEX-ul ce va fi investit pentru producerea rezultatelor inovării, conform aceleiaşi surse. Sorescu a precizat că proiectele eligibile în valoare de minim 1 milion EUR şi maxim 10 milioane EUR pot primi în medie 40-50% ajutor de stat nerambursabil, iar schema are un buget total aprobat de 1 miliard EUR pe o perioadă de 7 ani, proiectele depunându-se într-un sistem necompetitiv, în orice perioadă a anului, până la epuizarea bugetului anual de 150 milioane EUR, potrivit documentului.

Bogdan Năforniţă, CEO & Cofondator al Profluo, a încheiat conferinţa vorbind despre pachetul legislativ ViDA, potrivit comunicatului. El a arătat că mai multe jurisdicţii din Europa aleg să se insereze în tranzacţiile comerciale în timp real, ca să faciliteze conformarea fiscală şi să aibă posibilitatea de a controla tranzacţiile pe măsură ce au loc, în loc să aştepte luni sau ani, conform aceleiaşi surse. Năforniţă a precizat că acest lucru se întâmplă pe un strat de date structurate, precum e-Facturile, e-Raportările şi e-Transport, iar din ce în ce mai mult, conformarea fiscală devine tehnologie, potrivit documentului. El a arătat că pachetul legislativ ViDA a fost adoptat de Consiliul Miniştrilor de Finanţe ai UE în martie 2025 şi a intrat în vigoare în aprilie 2025, iar până la 30 iunie 2030, statele membre trebuie să transpună în legislaţia naţională prevederile privind raportarea digitală, care vor deveni aplicabile de la 1 iulie 2030, conform aceleiaşi surse. Năforniţă a subliniat că formatul standard pentru facturarea electronică în UE va fi bazat pe standardul european EN 16931, utilizat deja şi în România, se va introduce obligativitatea e-invoicing-ului structurat pentru tranzacţiile B2B intraeuropene şi cea a emiterii e-Facturii în 10 zile de la data evenimentului care trebuie facturat, iar raportările se vor întâmpla pentru fiecare tranzacţie în parte, potrivit documentului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb