KIWI Finance lansează, prin FlowX.AI, un ecosistem AI agentic pe mediu închis pentru credite

L.B.
Companii / 8 septembrie, 13:59

Anca Bidian, CEO şi fondator KIWI Finance

Anca Bidian, CEO şi fondator KIWI Finance

KIWI Finance, cea mai mare companie de intermediere credite din România, anunţă parteneriatul cu FlowX.AI, care constă în implementarea de agenţi AI adresaţi brokerilor KIWI Finance, potrivit unui comunicat de presă emis de KIWI Finance.

Conform comunicatului, KIWI Finance vine în sprijinul partenerilor brokeri şi le simplifică activitatea, automatizând sarcini şi procese, astfel încât aceştia să poată acoperi volume mai mari şi să se poată concentra pe relaţia cu clienţii. Prin acest prim pas din seria de dezvoltări, cei 400 de brokeri din toată ţara vor lucra cu agenţi AI care transformă ore de căutare în documentaţie în câteva zeci de secunde, simplificând decizia băncilor şi a clienţilor.

Alături de FlowX.AI, compania implementează o direcţie strategică, iar prima etapă presupune lansarea a două soluţii cu multiple funcţionalităţi, care scad la jumătate timpul de învăţare şi inducţie a brokerilor noi şi aduc acurateţe în activitatea de precalificare a clienţilor la băncile partenere. Proiectul reprezintă o inovaţie absolută în industria bancară şi constă în dezvoltarea unui ecosistem digital integrat, prin colaborarea dintre un broker de credite, o companie de tehnologie si un partener bancar. Acesta are la bază conceptele de "ecosistem partajat” şi "single source of truth” ca platformă unică a întregului proces de creditare ipotecară, de la prospect şi ofertare până la finalizarea tranzacţiei.

„Prin acest parteneriat, unim două lumi care până acum operau în sisteme paralele. FlowX.AI ne oferă agilitatea tehnologică, partenerul bancar deschiderea spre inovaţie, totul în beneficiul direct al clientului final”, declară Anca Bidian, CEO şi fondator KIWI Finance.

"Rolul unui broker de credite este să însoţească clientul prin labirintul sau, câteodată, jungla unui credit ipotecar. Decizia de a cumpăra o locuinţă este una dintre cele mai stresante şi încărcate emoţional decizii financiare din viaţa cuiva, drept urmare, un broker de credite trebuie să fie, în primul rând, etic, responsabil, obiectiv şi permanent pregătit. Oricine poate să compare două sau mai multe credite, însă nu oricine poate să ajute clientul în decizia de a alege ce şi când e mai bine pentru el. Cantitatea de informaţie adunată din toate băncile din piaţă, variabile, parametri, formule şi dependenţe între ele este enormă şi, cu ajutorul celor 2 soluţii implementate cu FlowX.AI, reuşim să avem toate informaţiile compilate în câteva zeci de secunde. În acest fel, am scurtat foarte mult atât timpul de înrolare a colegilor noi, cât şi implementarea unor produse noi, a campaniilor sau a modificărilor relativ frecvente de parametri pe care băncile le fac, ceea ce aduce pentru KIWI Finance un avantaj competitiv şi de performanţă major în acest moment.”, explică Anca Bidian, CEO şi fondator KIWI Finance.

"Un broker bun nu duce lipsă de expertiză; duce lipsă de timp. Îşi pierde ore căutând prin zeci de bănci şi proceduri care se schimbă mereu, în loc să fie alături de client. KIWI Finance a schimbat aceasta: aceeaşi informaţie, compilată corect în câteva secunde.Timpul câştigat se întoarce exact acolo unde contează - la clientul din faţa brokerului”, completează Ioan Iacob, CEO şi cofondator FlowX.AI.

„Tehnologia FlowX.AI a fost creată pentru a unifica sisteme complexe şi a oferi experienţe digitale fluide. Alături de KIWI Finance şi de partenerul bancar, creăm o infrastructură modernă care elimină fricţiunile dintre broker şi bancă, setând un nou standard de viteză în industrie”, adaugă Ioan iacob, CEO şi cofondator FlowX.AI.

Prin prima soluţie realizată cu FlowX.AI, Agentul Conversaţional, brokerii vor avea o experienţă de două ori mai rapidă şi simplificată de inducţie şi de pregătire. Prin acest instrument modern de onboarding, KIWI Finance îşi pregăteşte brokerii noi să servească clienţii în săptămâni, nu în luni, având toate informaţiile necesare disponibile instant. Soluţia este capabilă să ofere cu acurateţe răspunsuri contextualizate la întrebările brokerilor, să reducă semnificativ timpul de căutare a informaţiei în documentaţie, să asigure consistenţă în răspunsuri, indiferent de experienţa brokerilor, să scaleze suportul oferit. Pentru realizarea sa, au fost centralizate toate documentele necesare, de la proceduri juridice şi fluxuri de aprobare, până la produse de creditare şi norme de creditare, pentru un nivel ridicat de acurateţe şi zero halucinaţii.

Cea de-a doua soluţie, Modulul de eligibilitate, vine cu un avantaj cert - le permite brokerilor să le acorde clienţilor timpul şi atenţia necesare pentru a le înţelege în profunzime nevoile şi a le prezenta oferta într-un timp cât mai scurt. Clienţii primesc, la rândul lor, răspunsuri de două ori mai rapid pentru a lua decizia. Soluţia ajută la calificarea precisă şi specifică a clienţilor, prin rularea, într-un mediu agentic închis, a numeroase date: profilul clienţilor, tipul veniturilor, istoricul acestora de muncă, starea financiară actuală, tipul garanţiei etc. Prin această abordare, este amplificat rolul unui motor clasic de decizie din domeniul bancar, prin care generăm oferte la toate băncile partenere, luând în calcul nu numai dobânzile, ci şi profilul, veniturile şi parametrii de risc ai clienţilor.

Pentru această soluţie, FlowX.AI a dezvoltat o arhitectură distribuită de agenţi, care comunică între ei şi au funcţii diferite, analizând multitudinea de date şi evaluând rezultatele. Există un agent orchestrator care primeşte o fişă de client, înţelege cerinţa, transformă datele, le pregăteşte şi le distribuie către suita de agenţi cu roluri diferite - de la a găsi cea mai bună soluţie pentru participanţii la credit la a identifica băncile unde sunt eligibili şi cele mai bune produse, suma maximă, scorul de produs şi argumentaţia finală pentru broker.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb