Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European: Agenda Strategică trebuie să reflecte angajamentul comun

A.F.
Politică / 28 iunie

Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European: Agenda Strategică trebuie să reflecte angajamentul comun

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, la reuniunea Consiliului European, că Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029 trebuie să reflecte angajamentul comun de a continua eforturile în direcţia unei Uniuni mai puternice, mai reziliente şi mai influente la nivel internaţional. Totodată, el a arătat că noua Agendă Strategică trebuie să evidenţieze avansarea politicii de extindere, dar şi unitatea Uniunii în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi importanţa cooperării dintre UE şi NATO.

Administraţia Prezidenţială a transmis, vineri, că principalale teme de pe agenda reuniunii Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles şi la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, au fost numirile pentru posturile de conducere în cadrul instituţiilor europene pentru următorul ciclu instituţional, adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, situaţia din Ucraina, Orientul Mijlociu, securitatea şi apărarea, competitivitatea, migraţia. Discuţiile au vizat, de asemenea, regiunea Mării Negre, Republica Moldova, Georgia, precum şi aspecte legate de ameninţările hibride.

"În ceea ce priveşte pachetul de numiri pentru următorul ciclu instituţional, preşedintele României a evidenţiat necesitatea unui proces rapid şi predictibil, care să asigure funcţionarea eficientă şi credibilă a instituţiilor europene în procesul tranziţiei către următorul ciclu instituţional, dar şi pe termen lung. Preşedintele Klaus Iohannis s-a referit, totodată, la importanţa respectării echilibrului politic şi geografic la nivelul conducerii instituţiilor europene şi a apreciat că viitorii lideri ai acestora trebuie să demonstreze viziune şi hotărâre în îndeplinirea obiectivelor comune", a arătat sursa citată, într-un comunicat de presă.

Liderii UE au ajuns la un acord, după cum urmează: pentru postul de preşedinte al Consiliului European a fost ales fostul prim-ministru portughez Antonio Costa, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost desemnată pentru un nou mandat în această funcţie, iar pentru funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate a fost desemnată Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei.

"În cadrul discuţiei pe tema Agendei Strategice a Uniunii pentru perioada 2024-2029, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că documentul trebuie să reflecte angajamentul comun de a continua eforturile în direcţia unei Uniuni mai puternice, mai reziliente şi mai influente la nivel internaţional. De asemenea, preşedintele României a accentuat faptul că noua Agendă Strategică trebuie să evidenţieze avansarea politicii de extindere, dar şi unitatea Uniunii în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi importanţa cooperării dintre UE şi NATO. Agenda Strategică adoptată de lideri stabileşte priorităţile pentru orientarea activităţii Uniunii în următorii cinci ani pe următoarele coordonate: promovarea şi protejarea valorilor Uniunii în plan intern şi la nivel global, asigurarea unei acţiuni coerente şi influente în plan extern, consolidarea securităţii şi apărării, protejarea cetăţenilor europeni, avansarea politicii de extindere şi pregătirea Uniunii în acest sens, consolidarea unei abordări cuprinzătoare a migraţiei, stimularea competitivităţii europene, avansarea dublei tranziţii climatice şi digitale, precum şi promovarea unui climat prielnic inovării şi dezvoltarea mediului de afaceri", scrie în comunicat.

Potrivit sursei citate, în contextul discuţiei privind situaţia din Ucraina, Klaus Iohannis a insistat asupra necesităţii continuării sprijinului pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar, pe toate palierele, cu un accent particular pe asigurarea unui răspuns adecvat la nevoile militare imediate, îndeosebi în ceea ce priveşte apărarea antiaeriană. Preşedintele României a arătat că, din perspectiva ţării noastre, adoptarea cadrelor de negociere şi organizarea primelor Conferinţe Interguvernamentale pentru deschiderea negocierilor de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova, reprezintă o confirmare a susţinerii concrete pentru cele două state, o investiţie importantă în viitorul acestora, dar şi al Uniunii.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut necesitatea continuării şi a extinderii sprijinului pentru Republica Moldova şi a salutat progresele remarcabile obţinute de Republica Moldova, inclusiv pe calea aderării la Uniunea Europeană, în ciuda provocărilor multiple cu care se confruntă din partea Federaţiei Ruse.

"Liderii au reiterat continuarea sprijinului pe toate dimensiunile, în mod particular privind asistenţa militară, şi modalităţile de coordonare cu partenerii G7 pe tema valorificării veniturilor viitoare ale activelor imobilizate ale Rusiei în garantarea şi rambursarea unui împrumut pentru un nou pachet de asistenţă financiară pentru Ucraina în valoare de până la 50 de miliarde de euro. Totodată, liderii au salutat adoptarea celui de-al 14-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi organizarea Conferinţelor Interguvernamentale pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi cu Republica Moldova. Reuniunea Consiliului European a prilejuit şi semnarea angajamentelor de securitate ale Uniunii Europene pentru Ucraina", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Cu referire la situaţia din Orientul Mijlociu, preşedintele României a reliefat importanţa unei poziţionări echilibrate şi principiale a UE în raport cu situaţia din Orientul Mijlociu şi a prevenirii escaladării şi extinderii suplimentare în regiune. În acest sens, Iohannis a susţinut punerea în aplicare a Rezoluţiei CS ONU 2735, ca o soluţie rapidă pentru situaţia umanitară gravă, şi a accentuat necesitatea continuării coordonării cu Statele Unite ale Americii, dar şi cu alţi actori cu poziţii similare, în vederea demarării unui proces politic ireversibil bazat pe soluţia a două state.

În concluziile adoptate, liderii au subliniat necesitatea implementării propunerii de încetare a focului incluse în Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU 2735, precum şi a respectării şi a implementării Deciziilor Curţii Internaţionale de Justiţie. Totodată, liderii au reiterat apelul la încetarea focului în Gaza, eliberarea tuturor ostaticilor şi creşterea asistenţei umanitare, sprijinul pentru Autoritatea Palestiniană, precum şi angajamentul ferm al UE pentru o pace durabilă şi sustenabilă, în baza soluţiei celor două state.

În cadrul discuţiilor privind securitatea şi apărarea, preşedintele României a sprijinit ferm consolidarea profilului UE în aceste domenii, cu evidenţierea necesităţii de asigurare a unei finanţări adecvate. În acest sens, Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru explorarea tuturor opţiunilor disponibile de finanţare, inclusiv prin intermediul Băncii Europene de Investiţii, pentru consolidarea bazei tehnologice şi industriale de apărare. Preşedintele României a accentuat, de asemenea, importanţa avansării acestor eforturi cu asigurarea interoperabilităţii şi a complementarităţii cu NATO.

Liderii UE au evidenţiat importanţa reducerii dependenţelor strategice şi a consolidării capabilităţilor Uniunii, discuţiile punând accent pe nevoile imediate şi pe termen mediu şi pe iniţiativele europene în domeniul apărării, alături de opţiunile de finanţare adecvată a industriei de apărare europene.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiei privind competitivitatea europeană, Klaus Iohannis a reiterat caracterul esenţial al principiilor convergenţei şi coeziunii, precum şi al conectivităţii ca factori de bază în consolidarea şi aprofundarea pieţei unice, cu reducerea disparităţilor şi stimularea creşterii durabile.

Liderii au agreat, astfel, continuarea demersurilor privind iniţiativele de stimulare a competitivităţii Uniunii, reiterând importanţa avansării Uniunii pieţelor de capital. Totodată, Preşedinţia belgiană a Consiliului UE a subliniat demersurile sale în direcţia unui nou "Pact european pentru competitivitate".

Consiliul European a avut, de asemenea, o discuţie pe tema progreselor înregistrate în domeniul migraţiei.

"De semnificaţie aparte pentru ţara noastră este reafirmarea de către Consiliul European a importanţei securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre. Preşedintele României a subliniat, în discuţii, importanţa crucială pe care Marea Neagră o are pentru securitatea regională, dar şi pentru securitatea întregii Uniuni Europene, mai ales în actualul context geopolitic, şi a insistat pentru o nouă abordare strategică a Mării Negre la nivel european. Astfel, liderii au trasat ca obiectiv pentru viitoarea Comisie Europeană şi Înaltul Reprezentant să pregătească o Comunicare Comună privind o strategie a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre, concluziile reprezentând un rezultat al eforturilor diplomatice susţinute ale României din ultimele luni", adaugă sursa citată.

Liderii europeni au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind evoluţiile recente din Georgia. Astfel, au arătat că aceste evoluţii sunt de natură să afecteze parcursul european al Georgiei, dar au transmis, în acelaşi timp, un mesaj de sprijin pentru societatea civilă şi cetăţeni, reafirmând şi sprijinul pentru integritatea teritorială a Georgiei.

De asemenea, Consiliul European a avut o discuţie pe tema intensificării recente a atacurilor hibride din partea Rusiei, îndreptate împotriva UE, a statelor membre şi partenerilor. Astfel, liderii au reliefat angajamentul pentru un răspuns ferm şi unit, au evidenţiat cooperarea cu partenerii pentru prevenirea şi combaterea activităţilor de acest tip şi s-au pronunţat pentru stabilirea unui nou regim de sancţiuni, ca răspuns la acţiunile de destabilizare ale Rusiei în străinătate.

Consiliul European a adoptat şi o foaie de parcurs privind reformele interne, ca parte a demersurilor de consolidare a Uniunii şi a suveranităţii acesteia pentru îndeplinirea obiectivelor asumate pe termen lung, a capacităţii de acţiune în raport cu provocările complexe, precum şi în contextul pregătirii pentru extindere.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Noi l am votat de buna credinta ca ar fi integru si el ne baga in razboiul din est in ultimele luni de mandat, si pleaca la parinti in Germania, sa fie in siguranta! Iar pt

    acoperirea intrigii antinationale ne arunca in presa aceasta salata de cuvinte cinica si rasuflata, toti vedem ca e exact invers la fiecare punct din declaratie! Actualii lideri prezenti si imediat numiti sa continue distrugerea EU din interior si de la varf tocmai ca au dat gratis puterea economica, politica, influenta globala a UE ruinind opera vizionarilor politici din generatiile care au demarat acest proiect! Avansul care l discuta oamenii acrstia la varf e spre extindere, atat ca spre extinderea razboiului! Intriga anuntata de Trump in primul mandat cand voia sa denunte pe Biden, deci vorbea atunci de malfezance si coruptie in Uctaina si.. Romania!!!! A scapat in public intriga complotului care viza zona asta mai larg in calitate de proxi, carne de tun pentru ca pe ucraineni i au terminat si fizic nu numai ecpnomic si politic. L am votat de 2 ori si el comploteaza impotriva natiunii care i a asigurat reprezentare, comfort, acces international si beneficii generoase inclusiv dupa ce se retrage in Germania la parinti.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb