Kremlinul cere explicaţii privind posibila livrare de rachete Tomahawk către Ucraina

A.B.
Internaţional / 7 octombrie 2025

Kremlinul cere explicaţii privind posibila livrare de rachete Tomahawk către Ucraina

Rusia a anunţat marţi că aşteaptă clarificări din partea Statelor Unite cu privire la o posibilă livrare de rachete Tomahawk Ucrainei, avertizând că un astfel de pas ar reprezenta „o serioasă escaladare”, deoarece aceste arme ar putea, teoretic, transporta focoase nucleare, relatează Reuters.

Declaraţia vine după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că a „luat o decizie” în privinţa solicitării Kievului, dar că vrea să ştie mai întâi cum ar urma Ucraina să folosească rachetele Tomahawk, pentru a evita amplificarea conflictului cu Rusia.

„Înţelegem că trebuie să aşteptăm declaraţii mai clare, dacă vor exista”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că, în timpul administraţiei Biden, Washingtonul obişnuia să anunţe livrările de arme doar după ce acestea ajungeau deja în Ucraina.

Preşedintele Vladimir Putin avertizase duminică, într-un mesaj video, că o eventuală decizie a Statelor Unite de a furniza rachete Tomahawk Ucrainei „ar distruge complet relaţiile dintre Moscova şi Washington”.

Peskov a subliniat marţi că „vorbim despre rachete care ar putea fi şi nucleare”, considerând acest scenariu „o etapă periculoasă de escaladare”.

Rachetele Tomahawk au o rază de acţiune de aproximativ 2.500 de kilometri, ceea ce ar permite Kievului să lovească ţinte aflate adânc pe teritoriul Rusiei, inclusiv în zona Moscovei, conform sursei citate.

Surse de la Washington au declarat totuşi pentru Reuters că furnizarea acestor rachete este puţin probabilă, întrucât stocurile disponibile sunt rezervate Marinei SUA, iar producţia anuală este limitată.

Vicepreşedintele american JD Vance a confirmat recent că administraţia de la Washington „analizează cererea Ucrainei”, însă oficiali din Pentagon consideră mai fezabilă trimiterea unor rachete cu rază mai scurtă de acţiune.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. VOI bombardati kievul de 3 ani jumate. ce explicatii mai vreti. se cheama karma. ceea ce dai, ti se intoarce. tic tac. sau faceti pace. cel mai bine pt toti. benzina am auzit ca e ca pe vremea lui nicu, coada dureaza 2 zile, URSS 2.

    Este un punct de cotitura .Rusiei ,extrem de slabita in ultima vreme dupa ce rachetele si dronele Ucrainei lovesc aproape in fiecare zi rafinarii , i se transmite un mesaj .Evidenta istoriei pamintene ne arata cum de orisicare slabiciune vor profita inamicii .Rusia este in aceasta situatie .

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2592
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5281
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7371
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0899
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.5312

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb