Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat că intenţionează să discute cu liderul rus Vladimir Putin despre posibilităţile de încheiere a războiului din Ucraina, după întâlnirea avută la Istanbul cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Kyiv Post.
Erdogan a făcut declaraţia joi, în discuţia cu jurnaliştii la bordul avionului cu care se întorcea din Coreea de Sud. Liderul turc a afirmat că Ankara va continua demersurile diplomatice pentru reluarea procesului de pace şi că oficialii turci poartă consultări cu omologii ruşi pentru pregătirea discuţiilor şi nu a precizat însă data sau formatul unei eventuale întâlniri cu Putin, conform sursei.
„După această întâlnire cu domnul Zelenski, intenţionăm să purtăm discuţii şi cu domnul Putin pentru a analiza partea rusă a acestei probleme”, a declarat Erdogan, citează publicaţia.
Preşedintele turc s-a întâlnit cu Zelenski la Istanbul, sâmbătă, 31 octombrie, pentru discuţii şi o cină de lucru. Cei doi lideri au analizat posibilităţile de relansare a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului, precum şi măsuri privind protejarea navelor civile şi a porturilor din Marea Neagră, consolidarea apărării antiaeriene şi extinderea cooperării în industria de apărare, conform sursei.
„I-am transmis domnului Zelenski şi i-am explicat că, pentru a pune capăt acestui război dintre Rusia şi Ucraina, este esenţial să se ia măsuri prin diplomaţie şi negocieri”, a afirmat Erdogan, adăugând că Turcia va continua să contribuie la deschiderea unei căi către pace, potrivit publicaţiei.
Ankara a acţionat în mai multe rânduri ca intermediar între Kiev şi Moscova, inclusiv în cadrul acordului privind exporturile de cereale prin Marea Neagră, aplicat în 2022 şi 2023, şi al negocierilor pentru schimburi de prizonieri de război şi civili deţinuţi, conform sursei.
În contextul intensificării atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră în 2026, Turcia a cerut reducerea tensiunilor şi a propus un moratoriu reciproc asupra atacării navelor comerciale. În august, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a înaintat această propunere Kievului şi Moscovei, în timp ce Ankara a început să restricţioneze circulaţia unor nave comerciale care se îndreaptă spre Marea Neagră, potrivit publicaţiei.
Turcia a susţinut constant integritatea teritorială a Ucrainei şi s-a oferit să găzduiască negocieri directe între liderii celor două ţări, informează sursa menţionată.

























































Opinia Cititorului