LA PESTE DOI ANI DE CÂND CCP-UL A DEVENIT OBLIGATORIU, ASF retrage autorizaţia BVB pentru derivate

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 ianuarie 2016

ASF retrage autorizaţia BVB pentru derivate

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, joia trecută, să retragă Autorizaţia Pieţei Reglementate la Termen administrată de către Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat.

Decizia vine după mai bine de doi ani de când BVB a renunţat la tranzacţionarea derivatelor, deoarece, în septembrie 2013, a devenit obligatorie tranzacţionarea acestor instrumente printr-o contraparte centrală (CCP). Proiectul înfiinţării unei CCP locale nu a reuşit, la data respectivă, iar bursa sibiană, al cărei business principal erau derivatele, a apelat la serviciile AthexClear, din Grecia.

BVB informează că Decizia ASF nu are nicio legătură şi nu produce niciun impact asupra veniturilor societăţii şi nici nu are vreun impact asupra strategiei de dezvoltare a BVB pe termen scurt şi mediu.

BVB nu are însă publicată o strategie.

"Pe termen lung, BVB ia în considerare reactivarea pieţei reglementate la termen având ca active suport acţiuni, după ce lichiditatea pieţei spot este întărită şi soluţia de contraparte centrală este implementată", se mai arată în comunicatul citat.

Una dintre probleme identificate de participanţii la piaţă în înfiinţarea unei CCP locale este cerinţa de capital minim de 7,5 milioane de euro.

În vară, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a prezentat un proiect pentru înfiinţarea unei contrapărţi centrale regionale.

O CCP regională este o modalitate eficientă pentru clearingul în pieţele din Europa Centrală şi de Est (ECE) şi pentru lărgirea bazei de investitori, potrivit unei prezentări a BERD.

O CCP regională ar presupune un efort financiar de aproximativ 1 milion de euro pentru fiecare ţară din ECE, în timp ce înfiinţarea unor entităţi locale ar presupune un efort financiar de 10-13 milioane de euro/ţară, conform reprezentanţilor BERD.

Potrivit unei prezentări a lui Ovidiu Petru, directorul general al Sibex, conectarea la o CCP externă durează între 6 şi 9 luni, în condiţiile în care înfiinţarea unei astfel de instituţii ar lua 1-2 ani.

Deocamdată, piaţa noastră de capital încă se mai gândeşte cum este mai bine, iar un proiect concret nu a fost demarat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Deocamdată, piaţa noastră de capital încă se mai gândeşte cum este mai bine, iar un proiect concret nu a fost demarat. " Cine "gandeste" ? La BVB oricum nu are nimeni aceasta capacitate....

    ASF ar trebui sa fie mai dedicat dezvoltarii pietii de capital din Romania...BVB nu mai este nici macar in baltire, ci picaj total indiferent de evenimentele externe!!!Din 2012, toate guvernele promit sprijin total, companii noi pe BVB, rezultate????Nule, catastrofice chiar...Am lancezit destul ca piata de frontiera, daca nu trecem la statutul de piata emergenta in 9-12 luni, suntem condamnati la disparitie!!!!

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb