Legi promulgate de preşedintele Iohannis

V.D.
Politică / 19 iunie 2018

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretele pentru promulgarea mai multor legi, între care şi cea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 48/2017 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Legea prevede diminuarea de la 100 de lei/tonă la 50 de lei/tonă a contribuţiei datorate de unităţile administrativ-teritoriale sau subdiviziuni ale acestora în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile colectate prin operatorii serviciului public de salubrizare, precum şi majorarea de la 5 la 10% a procentului asigurat din Fondul de mediu pentru cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Fondului.

Tot marţi, preşedintele Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 101/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2018 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură şi a Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3859
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3674
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.3017

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb