Leroy Merlin, retailer specializat în construcţii, decoraţiuni şi grădinărit, şi-a bugetat investiţii de 24,5 milioane de euro în România în 2026, fondurile urmând să fie direcţionate către extinderea şi modernizarea reţelei de magazine, dezvoltarea infrastructurii IT şi accelerarea procesului de digitalizare.
Compania, care a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 3,74 miliarde de lei, estimează pentru acest an o evoluţie a veniturilor similară celei consemnate anul trecut.
• 15 ani pe piaţa din România
Planurile de investiţii coincid cu aniversarea a 15 ani de activitate a Leroy Merlin pe piaţa locală. În această perioadă, retailerul şi-a extins treptat amprenta la nivel naţional şi operează în prezent 25 de magazine în 16 oraşe.
Reţeaua va continua să crească, două noi unităţi fiind programate pentru deschidere până la sfârşitul anului 2026. Compania pregăteşte magazine la Brăila şi Bistriţa, în timp ce o altă deschidere, la Galaţi, este prevăzută pentru 2027.
În paralel cu expansiunea fizică, retailerul şi-a dezvoltat modelul omnichannel, astfel încât clienţii să poată cumpăra prin intermediul mai multor canale integrate, de la magazinele tradiţionale şi comenzile telefonice până la platformele de comerţ electronic.
„Aceşti 15 ani de Leroy Merlin în România înseamnă mult mai mult decât o aniversare. Ei reflectă evoluţia clienţilor noştri, a aşteptărilor lor, dar şi capacitatea noastră de a evolua împreună cu ei. Astăzi, am construit un model cu adevărat omnicanal, care îi permite fiecărui client să aleagă cea mai simplă modalitate de a-şi realiza proiectul: în magazin, online sau de la distanţă. Într-un context în care puterea de cumpărare este, mai mult ca oricând, o preocupare importantă, modelul nostru Everyday Low Price rămâne în centrul angajamentului nostru: să oferim preţuri mici în fiecare zi, împreună cu produse şi soluţii de calitate”, a declarat Mathieu Bauduin, CEO-ul Leroy Merlin România.
• Digitalizarea şi marketplace-ul, printre priorităţile companiei
O parte importantă a investiţiilor programate pentru 2026 va susţine dezvoltarea infrastructurii digitale. Leroy Merlin continuă să investească în platforma de e-commerce, dar şi în marketplace-ul propriu, prin intermediul căruia îşi extinde gama de produse cu ajutorul unor comercianţi parteneri verificaţi.
Marketplace-ul companiei a ajuns la 55 de selleri parteneri, dintre care aproximativ 60% sunt locali. Catalogul disponibil prin intermediul canalelor online depăşeşte în prezent 75.000 de produse.
Investiţiile în tehnologie şi automatizare vizează, în acelaşi timp, eficientizarea activităţilor din magazine şi a operaţiunilor logistice, precum şi simplificarea procesului de cumpărare pentru clienţi.
Leroy Merlin dispune în România de o capacitate logistică de peste 48.500 de metri pătraţi şi lucrează cu aproximativ 13 operatori de curierat şi parteneri specializaţi. Pentru comenzile online, clienţii au la dispoziţie inclusiv posibilitatea de ridicare din peste 6.000 de puncte Easybox operate de Sameday.
• Clienţii sunt mai atenţi la bugete şi la eficienţa investiţiilor în locuinţe
Schimbările din comportamentul de consum influenţează, la rândul lor, strategia retailerului. În ultimii ani, cumpărătorii din segmentul DIY au devenit mai atenţi atât la bugetele alocate, cât şi la planificarea proiectelor pentru locuinţă.
În acest context, Leroy Merlin şi-a orientat oferta şi serviciile către soluţii care simplifică procesul de alegere a produselor şi permit o planificare mai eficientă a cheltuielilor. Iniţiativa „Alege Smart”, de exemplu, grupează produse selectate în funcţie de raportul dintre preţ, calitate şi caracteristici. Compania oferă, de asemenea, o perioadă de retur de până la 365 de zile.
Tendinţele observate în vânzări indică şi o preocupare mai mare pentru renovarea, întreţinerea şi eficientizarea locuinţelor. În primul semestru din 2026, Leroy Merlin a înregistrat un interes în creştere pentru produsele destinate încălzirii, grădinii şi pentru unelte.
• Investiţiile susţin strategia de dezvoltare pe termen lung
Bugetul de 24,5 milioane de euro alocat pentru 2026 se înscrie astfel într-o strategie mai amplă de dezvoltare a operaţiunilor Leroy Merlin în România. Pe lângă deschiderea unor noi magazine, compania urmăreşte modernizarea reţelei existente, dezvoltarea serviciilor destinate clienţilor şi integrarea mai strânsă a canalelor fizice şi digitale.
După 15 ani de prezenţă pe piaţa locală, retailerul intră astfel într-o nouă etapă de dezvoltare, în care expansiunea teritorială este completată de investiţii în logistică, tehnologie, automatizare şi comerţ online.


























































Opinia Cititorului