Leul se apreciază până la cotaţii sub 4,28 lei/euro, într-o tendinţă regională

F. A.
Piaţa de Capital / 11 martie 2009

Moneda naţională s-a întărit în primele tranzacţii de azi până la cotaţii sub 4,28 lei/euro, după o scurtă depreciere în debut, într-o tendinţă similară cu a celorlalte monede emergente din regiune, datele privind inflaţia din februarie influenţând şi ele evoluţia.

Euro se tranzacţiona în debutul şedinţei cu 4,28 lei, iar cursul a urcat în primele tranzacţii ale zilei la 4,29 lei/euro, pentru ca apoi leul să înceapă să se aprecieze uşor. La 11:05, băncile cumpărau un euro cu 4,2775 lei şi îl vindeau cu 4,2875 lei.

"Datele pe inflaţie au influenţat, se pare, evoluţia monedei naţionale, alături de evoluţiile monedelor din regiune, care s-au apreciat şi ele", a declarat, pentru NewsIn, dealerul Băncii Transilvania, Florin Bota.

În regiune, monedele emergente au avut o evoluţie similară. Zlotul s-a depreciat iniţial până la 4,6730 unităţi/euro, pentru a câştiga apoi teren până la 4,60 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a întărit de la 305,2 la 299,5 unităţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat de la 1,2736 la 1,2618 unităţi/euro, menţinându-se apoi în jurul acestui nivel. La 11:05, euro era cotat la 1,2655 dolari.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb