Armata libaneză a desfiinţat ”peste 500 de poziţii militare şi depozite de armament” aparţinând mişcării islamiste Hezbollah, în sudul Libanului, de la sfârşitul războiului cu Israelul, anunţă joi premierul Nawaf Salam, relatează AFP, de la care menţionăm următoarele.
Şeful Guvernului a făcut acest anunţ într-un discurs televizat, în care a prezentat bilanţul primelor 100 de zile de la obţinerea unui vot de încredere al Parlamentului, şi în care a dat asigurări că desfăşoară reformele cerute de către comunitatea internaţională.
”Statul îşi continuă acţiunea (...) în vederea restabilirii autorităţii sale pe întregul teritoriu naţional (...) şi pentru a deţine monopulul armametului”, a declarat Nawaf Salam în acest discurs, transmis în direct.
”Armata libaneză îşi continuă desfăşurarea şi a desfiinat până în prezent peste 500 de poziţii militare şi depozite de armament la sud de Litani”, un fluviu care se află la aproximativ 30 de kilometri de frontiera cu Israelul.
Potivit unui armistiţiu care a pus capăt, la 27 noiembrie, Războiului din Liban între Israel şi Hezbollah, formaţiunea proiraniană urma să-şi retragă toate forţele şi să-şi desfiinţeze toate infrastructurile militare situate la sud de acest fluviu.
Israelul, care urma la rândul să-şi retragă toate trupele din Liban, a rămas în cinci poziţii frontaliere şi desfăşoară cu regularitate atacuri pe teritoriul libanez, susţinând că ţinteşte Hezbollahul, foarte slăbit de război.
”Este imposibil să garantăm securitatea şi stabilitatea atât timp cât încălcările israeliene persistă zilnic, atât timp cât părţi ale teritoiului nostru rămân ocupate şi prizonierii noştri nu sunt eliberaţi”, a subliniat premierul.
Nawaf Salam, un fost judecător de la Curtea Intenaţională de Justiţie (CIJ), care şi-a desfăşurat cariera departe de clasa politică tradiţională libaneză, a fost numit premier la 13 ianuarie, după alegerea reformatorului Joseph Aoun preşedinte al Libanului.
În afară de Hezbollah - singura formaţiune libaneză care şi-a păstrat armamentul la sfârşitul Războiului Civil din 1990 -, puterea libaneză a anunţat că intenţionează să dezarmeze taberele de refugiaţi palestinieni, care nu se află sub controlul său.
Nawaf Salam a subliniat, la prezentarea acestui bilanţ, că ”nimeni (...) nu poate reforma totul în 100 de zile, nici măcar în 12 luni, adică timpul care-i mai rămâne acestui Guvern” până la organizarea unor alegeri legislative, în mai 2026.
”Viziunea noastră economică nu se bazează pe soluţii iluzorii, ci pe corectarea greşelilor din trecut şi reformarea sistemului nostru financiar şi bancar”, a dat el asigurări.
Şeful Guvernului a subliniat că o lege privind ridicarea secretului bancar - o reformă-cheie cerută de către Fondul Monetar Internaţional (FMI) - a fost adoptată şi că Guvernul său a aprobat un proiect de lege privind ”reformatrea sectorului bancar în vederea unei restructurări a băncilor şi construirea unui sistem modern şi sănătos”.
Comunitatea internaţională cere aceste reforme pentu a debloca miliarde de dolari în vederea ajutării unei relansări a economiei libaneze, care se află începând din 2019 într-o criză fără precedent, cauzată de proasta gestionare şi corupţia clasei conducătoare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2025, 08:52)
"care se află începând din 2019 într-o criză fără precedent, cauzată de proasta gestionare şi corupţia clasei conducătoare."
Libanul e ultra dependent de importuri; nu este viabil economic si financiar. Nu au de ales, decat sa faca asa cum poruncesc sponsorii. Din pacate, tara lor e doar o geografie in flux pt acei sponsori.