Licitaţia pentru achiziţia serviciilor privind dezvoltarea portalului ANAF va avea loc la începutul anului viitor

A.P.
Miscellanea / 03 martie

Licitaţia pentru achiziţia serviciilor privind dezvoltarea portalului ANAF va avea loc la începutul anului viitor

Licitaţia pentru achiziţia serviciilor privind realizarea unei analize generale a sistemului informatic actual şi definirea în detaliu a cerinţelor aferente adoptării noului cadru procedural şi informaţional (infrastructura IT) în vederea dezvoltării portalului ANAF pentru îmbunătăţirea interacţiunii cetăţenilor şi mediului de afaceri va fi lansată la începutul anului viitor, scrie Agerpres.

Potrivit paginii de Facebook a Ministerului Finanţelor, proiectul este finanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA) iar printre obiective se află optimizarea şi simplificarea serviciilor aferente obligaţiilor fiscale şi nefiscale şi plăţii taxelor oferite în cadrul Spaţiului Privat Virtual (SPV) prin portalul ANAF.

Totodată, proiectul îşi propune modernizarea portalului ANAF şi a Spaţiului Privat Virtual (SPV) pentru asigurarea unei înalte disponibilităţi a serviciilor electronice disponibile în SPV, extinderea gamei de servicii oferite în sistem electronic prin SPV şi extinderea disponibilităţii serviciilor electronice către beneficiari prin realizarea variantelor portalului ANAF adaptate la dispozitive de tip smartphone şi tabletă. Pe de altă parte, proiectul prevede formarea/instruirea pentru îmbunătăţirea abilităţilor şi cunoştinţelor personalului MFP.

Proiectul conţine şi măsuri de simplificare administrativă prevăzute a fi implementate, printre care un acces facil şi imediat către servicii publice care să fie disponibile non-stop şi accesibile din orice loc, independent de tipul de dispozitiv folosit, PC/laptop sau dispozitive (telefoane, tablete) mobile.

"La ora actuală portalul ANAF este utilizat de către circa un milion de persoane fizice şi societăţi care depun declaraţii, circa 15.000 de instituţii de stat şi circa 30.000 de utilizatori interni MFP care accesează sute de aplicaţii. Portalul ANAF existent este bazat pe tehnologii relativ învechite şi greu de utilizat şi administrat de către personalul MFP şi al instituţiilor din subordine, prezentând în mod repetat perioade de nefuncţionare. Costurile generale de întreţinere sunt extrem de ridicate raportat la activităţile pe care le acoperă. Activitatea MFP şi a instituţiilor din subordine este influenţată negativ, instituţia fiind în imposibilitatea de a-şi desfăşura eficient activitatea din cauza deselor întreruperi intervenite în funcţionarea Portalului. În acelaşi timp, având în vedere avansul tehnologic şi accesibilitatea la facilităţile oferite de acesta, există din ce în ce mai mulţi beneficiari care ar dori să acceseze serviciile MFP/ANAF de pe dispozitive mobile", precizează Ministerul Finanţelor.

Printre beneficiarii proiectului sunt 3 milioane de cetăţeni şi societăţi comerciale, circa 20.000 de instituţii publice şi entităţi private şi aproximativ 30.000 de utilizatorii interni MFP şi ai instituţiilor din subordine, potrivit Agerpres.

"Prin soluţia implementată se urmăreşte reducerea poverii administrative pentru cetăţeni şi mediul de afaceri prin reducerea duratei de obţinere de către beneficiari a documentelor solicitate de la 5-7 zile lucrătoare de la solicitare şi două drumuri la ghişeu, la 1 zi lucrătoare fără deplasare la ghişeu", subliniază sursa citată.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni, iar valoarea totală se ridică la 23,95 milioane de lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă este de 20,13 milioane de lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului - 3,84 milioane de lei.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1120
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4730
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6647
Gram de aur (XAU)Gram de aur233.8266

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro