Liderii UE promit o Europă mai pregătită pentru apărare în următorii cinci ani, în faţa ameninţărilor Rusiei

A.B.
Internaţional / 26 iunie, 17:50

Sursa foto: X

Sursa foto: X

Uniunea Europeană a decis, în urma reuniunii Consiliului European de la Bruxelles să îşi consolideze suveranitatea, responsabilitatea şi capacitatea de reacţie în materie de securitate şi apărare, în contextul în care războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei este considerat o ameninţare existenţială la adresa securităţii europene şi globale.

Liderii europeni au reafirmat că o Uniune Europeană mai puternică în domeniul apărării contribuie pozitiv la securitatea globală şi transatlantică şi că eforturile UE sunt complementare NATO, care rămâne, pentru statele membre, fundamentul apărării colective. În acest sens, este subliniată necesitatea creşterii substanţiale a cheltuielilor pentru apărare şi a investiţiilor comune, în acord cu angajamentele asumate şi în cadrul summitului NATO din iunie 2025.

Consiliul European a salutat adoptarea Regulamentului privind Iniţiativa de Securitate pentru Europa (SAFE), precum şi activarea iminentă a clauzelor de scutire naţională în cadrul Pactului de Stabilitate şi Creştere. Liderii UE au cerut o examinare rapidă a propunerii legislative privind stimularea investiţiilor în apărare din bugetul Uniunii şi au reiterat importanţa mobilizării finanţării private pentru industrie. Banca Europeană de Investiţii este invitată să continue adaptarea politicilor sale de creditare pentru a sprijini sectorul apărării, inclusiv prin reevaluarea activităţilor excluse şi extinderea fondurilor disponibile.

În acelaşi timp, a fost evidenţiată nevoia urgentă de consolidare a bazei industriale şi tehnologice europene din domeniul apărării, astfel încât aceasta să poată produce şi furniza echipamentele necesare la ritmul accelerat cerut de contextul actual. Consiliul European insistă pe importanţa agregării cererii, armonizării specificaţiilor tehnice, standardizării şi achiziţiilor comune, dar şi pe buna funcţionare a pieţei interne de apărare.

Proiectele de dezvoltare în domeniile prioritare identificate la nivel european trebuie accelerate, în coordonare cu NATO. Consiliul European încurajează lansarea de iniţiative comune şi finalizarea celor deja demarate, cu sprijinul Agenţiei Europene de Apărare, al Înaltului Reprezentant şi al Comisiei Europene. Se acordă o atenţie specială facilitării inovaţiei şi dezvoltării de tehnologii strategice în domeniul apărării.

Totodată, este reiterată susţinerea pentru întărirea capacităţii industriei europene de apărare, inclusiv a întreprinderilor mici şi mijlocii. Consiliul a cerut încheierea rapidă a negocierilor privind Programul European pentru Industria de Apărare (EDIP) şi avansarea lucrărilor asupra pachetului „Defence Readiness Omnibus”.

Apărarea tuturor frontierelor UE - terestre, aeriene şi maritime - este considerată crucială pentru securitatea întregului continent, cu o atenţie deosebită acordată graniţelor estice, în contextul ameninţărilor venite din partea Rusiei şi Belarusului. De asemenea, Consiliul solicită Comisiei şi Înaltului Reprezentant prezentarea unor propuneri suplimentare pentru creşterea mobilităţii militare în interiorul Uniunii.

În plan extern, liderii europeni subliniază importanţa colaborării cu parteneri care împărtăşesc aceleaşi valori şi obiective de politică externă şi de securitate. În acest sens, Consiliul salută parteneriatele de securitate încheiate recent cu Marea Britanie şi Canada.

Progresele în atingerea obiectivului de pregătire a apărării europene vor fi analizate la următoarea reuniune a Consiliului European din octombrie 2025. Până atunci, Comisia şi Înaltul Reprezentant sunt invitate să elaboreze o foaie de parcurs în acest sens. Documentul mai subliniază că aceste demersuri vor respecta specificul politicilor de apărare ale fiecărui stat membru şi vor ţine cont de interesele tuturor, în conformitate cu tratatele UE.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Planul continua fara greseala .Banii vin gramada .Europa reintra in rindul marilor puteri militare.Imperiul European se reface .

    Istoria ne povesteste cum a cazut URSS si apoi toate natiunile aflate in anturajul sovietelor si cum au trecut acestea in barca europenismului .Planul este unul extrem de precis si de bine pus la punct .Putin si Trump fac ceea ce nici o conducere politica aflata la Bruxellles nu putea face .Rusia si America au oferit pe tava motivele ce tin de inarmarea UE si a celor doua foste cindva prietene Iaponia si Germania .Practic Europa devine o mare putere militara fara ca cineva sa mai conteste inarmarea .Nimeni nu ar fi crezut cu ceva vreme in urma acesta posibilitate .Acum ne inarmam cu totii dupa ce toate echipamentele militare foste sovietice au fost deja distruse in Ucraina .Uriase sume de bani sunt puse in joc .Rusia a avut 600 de miliarde de dolari pentru a incepe razboiul .Banii s-au cam terminat .Urmeaza prabusirea . 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Si sa speram mai bogata, nu mai saraca!!!!!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    explozia asta incredibila de minciuni indica, prin isteria cu care este propagata, ca sondajele de opinie arata ca nu i crede nici drk, mincinosii sant in panica, cu cat forteaza mai mult cu atat sant crezuti mai puțin

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3254
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9461
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.6380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb