Actualizare - Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor: „Seceta din acest an a avut un efect direct asupra mixului energetic”
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a precizat că mixul echilibrat energetic pe care îl avem, ar fi trebuit să se transpună, de fapt, într-un avantaj competiţional.
„Cu toate acestea, vedem că noi importăm, de fapt, la preţuri mult mai mari decât ceea ce putem noi să producem. Pe zona de Ministerul Mediului, ce putem să facem şi ce am identificat a fost partea de stocare, unde ştiţi deja că vom lansa anul acesta programul de baterii, a spus Diana Buzoianu.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a avertizat şi cu privire la faptul că seceta şi impactul asupra infrastructurii energetice reprezintă provocările cu care ne vom confrunta în continuare.
Diana Buzoianu a precizat: „Sub o formă sau alta, trecem printr-un episod de secetă uriaş la nivel naţional, unul dintre cele mai dure din ultimii ani, iar asta a avut un efect direct şi asupra mixului energetic, trezindu-ne cu o unitate esenţială de la Cernavodă care nu a mai putut să producă energie. Iar aici discuţia devine, de fapt, nu doar despre energie, ci despre infrastructura critică pe care noi o construim - barajele, digurile şi polderele pe care le avem -, care ar trebui să fie lucrări de prioritate zero, pentru care în ultimii ani nu s-au alocat banii necesari. Cred că una dintre provocările esenţiale este dacă găsim resursele necesare să facem o parte esenţială din aceste investiţii. Noi, anul acesta, am trecut mecanismul apei, care va aduce 2,5 miliarde de lei în următorii 15 ani fix pentru aceste lucrări critice. Important este ca banii aceştia să fie folosiţi efectiv pentru barajele de categoria A şi B, adică cele care contribuie inclusiv la capacităţile de energie ce au nevoie de resursa principală, dar şi la accesul la apă şi protejarea comunităţilor împotriva inundaţiilor”.
Domnia sa a arătat că este important să ne uităm la lucrările de infrastructură critică care nu au fost prioritizate în ultimi ani şi care ar trebui să devină principalul obiectiv al României.
„Vă dau un exemplu: în 2025, pentru baraje şi poldere s-au alocat la bugetul naţional 50 de milioane de RON, o sumă absolut derizorie faţă de necesarul din spatele acestei probleme uriaşe. În 2026 am negociat la maximum 250 de milioane, dar oricum nu este suficient; realitatea este că va trebui să creştem ritmul de finanţare pentru aceste investiţii”, a spus Diana Buzoianu.
(G.M.)
---
Ziarul BURSA organizează astăzi, 21 septembrie 2026, a XIV-a ediţie a conferinţei "Energia în priză” începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Platinum, din Calea Dorobanţilor, 5-7, Bucureşti.
Evenimentul se va desfăşura cu participare fizică, fiind transmis, în direct, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media.
Printre temele aflate pe agenda conferinţei se numără rolul României în configurarea viitorului energetic al Europei Centrale şi de Est şi modul în care energia poate susţine competitivitatea economiei româneşti.
Un alt subiect vizează independenţa energetică a României, cu accent pe proiectul Neptun Deep şi gazele din Marea Neagră. Discuţiile vor aborda utilizarea gazelor pentru consumul intern, exporturile regionale şi dezvoltarea industriei româneşti. Energia eoliană offshore la Marea Neagră este, de asemenea, inclusă pe agenda evenimentului.
Tranziţia energetică şi efectele acesteia asupra economiei reprezintă o altă temă a conferinţei. Participanţii vor discuta despre investiţii, costuri şi impactul tranziţiei asupra diferitelor sectoare economice.
Agenda include şi tema energiei accesibile pentru industria românească, cu referire la sectoarele energointensive, precum producţia de oţel, ciment, produse chimice şi materiale de construcţii.
Mixul energetic al viitorului va fi analizat din perspectiva energiei nucleare, gazelor naturale, surselor regenerabile şi soluţiilor de stocare. În cazul energiei nucleare, discuţiile vizează reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1 şi proiectele privind reactoarele modulare mici.
Investiţiile care pot transforma România într-un exportator regional de energie, dezvoltarea energiei regenerabile şi limitele infrastructurii de reţea se află, de asemenea, pe lista subiectelor. Participanţii vor aborda problema finanţării modernizării şi extinderii reţelelor electrice, precum şi dezvoltarea pieţei de stocare a energiei.
Piaţa energiei va fi analizată din perspectiva preţurilor, reglementării şi tehnologiei. Unul dintre subiectele dezbătute vizează preţul energiei după eliminarea mecanismelor de plafonare şi capacitatea economiei româneşti de a reveni la mecanismele pieţei libere.
Conferinţa include şi teme privind companiile energetice listate, echilibrul dintre performanţa bursieră, dividende şi investiţii, precum şi finanţarea proiectelor energetice prin piaţa de capital.
Participanţii vor discuta şi despre sursele de finanţare pentru sectorul energetic, inclusiv rolul statului, al băncilor şi al fondurilor europene. Digitalizarea sistemului energetic, inteligenţa artificială, contoarele inteligente şi securitatea cibernetică completează agenda evenimentului.
Moderatorul conferinţei este Ligia Munteanu, realizator şi prezentator de emisiuni TV la Digi24.
Printre invitaţii confirmaţi se află Cristian Buşoi, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei; Diana-Anda Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Virgil Popescu, Europarlamentar, Membru al Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (ITRE) din cadrul Parlamentului European; Antal Istvan-Lorant; Preşedintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din cadrul Senatului României, Bende Sandor; Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din cadrul Camerei Deputaţilor; Radu Constantin; Chief Administrative Officer, Hidroelectrica; Corina Popescu; Vicepreşedinte Business Development şi Strategie al ENEVO Group; Ondrej Safar, CEO Distribuţie Oltenia şi Evryo Power; Liviu Gavrilă, Vicepreşedintele RWEA; Irene Mihai, Policy Officer RPIA; Florian Mateiţă, Partener RomInsolv SPRL; Ovidiu Demetrescu, Partener OCD Capital & Resource şi London Brokers; Silvia Vlăsceanu, Directorul Executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică, HENRO.
























































Opinia Cititorului