Lui Vîntu nu-i mai place de Băsescu

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 22 ianuarie 2007

Lui Vîntu nu-i mai place de Băsescu

Un interviu cu Sorin Ovidiu Vîntu este o raritate în mass-media românească. Deşi proprietar al mai multor televiziuni, radiouri, reviste şi ziare, Vîntu este zgârcit în apariţiile publice liber consimţite (la Parchet apare silit, iar la televiziuni a apărut în împrejurări de criză).

Săptămâna trecută, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare de Tribunalul Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID), sub acuzaţia că ar fi întemeiat banca cu bani de la fostul său angajat Viorel Popa.

Ziarul "BURSA" a publicat atunci declaraţiile surpinzătoare ale fostului preşedinte BID, Doru Nicolaescu, care, deşi inamic declarat al lui Vîntu, susţine că, în caz, nu aceea a fost vinovăţia, deoarece capitalul era, de fapt, al lui Vîntu şi doar figura pe numele lui Popa.

În ediţia în care am publicat articolul nu am putut cuprinde şi un comentariu al lui Sorin Ovidiu Vîntu, deoarece nu a putut fi contactat în timp util.

Am folosit, acum, prilejul unui interviu programat cu o lună în urmă, solicitându-i un comentariu în subiectul condamnării.

Dar nu am obţinut mare lucru...

În schimb, Vîntu a dat glas unor opinii şi frământări generate de scena politică actuală.

Reporter: Doru Nicolaescu pare că ţi-a luat apărarea, declarând în "BURSA" că banii de la BID erau, de fapt, ai tăi şi că Viorel Popa era doar un nume de împrumut pentru ei...

Vîntu: Mă miră că Doru a făcut asta, ştiind cît mă duşmăneşte.

Reporter: Ştiu că vei face apel împotriva sentinţei, dar cum o comentezi?

Vîntu: Refuz să fac presiuni mediatice asupra justiţiei. Mă abţin de la orice fel de comentarii. Singurul lucru pe care l-aş spune este că am proiecte de viitor, care nu ţin cont de acest accident.

Reporter: Vrei să spui că vei câştiga în instanţă?

Vîntu: Când vreau să spun ceva, o spun. Ceea ce am zis este că am alte tipuri de proiecte.

Reporter: Intenţii, sau proiecte?

Vîntu: În ceea ce ţine de mine, sunt proiecte, dar în ceea ce este dependent de mediul de afaceri şi de conjunctura politică, sunt limitat la intenţii şi exasperată aşteptare.

Reporter: Printre proiecte incluzi speculaţia la Bursă? Ştiam că ai părăsit piaţa...

Vîntu: Da, joc, dar nu mult, cam cât de o savarină...

Reporter: Atunci? Intri cumva pe piaţa fondurilor de pensii?

Vîntu: Da, ce îmi interzice cineva?! Până una-alta am dovedit că sunt cel mai mare speculator din această parte a lumii.

Reporter: Cum ai conceput proiectul?

Vîntu: Fac un fond de pensii cu o puternică bancă străină, care va asigura managementul.

Reporter: Şi rolul tău?

Vîntu: Voi fi acţionar minoritar şi consultant de plasament pe Europa de Est, lucrul la care mă pricep cel mai bine.

Reporter: Numele băncii?

Vîntu: Ai să-l afli la momentul potrivit.

Reporter: În ce stadiu se află proiectul?

Vîntu: Am semnat cu banca documentele de constituire a societăţii de administrare.

Reporter: Legea fondurilor de pensii încă nu-i gata...

Vîntu: Va fi gata anul acesta, undeva, în toamnă piaţa fondurilor de pensii va începe să funcţioneze, iar fondul meu va fi operaţional, de la început.

Reporter: De ce spui că aştepţi cu exasperare, ce aştepţi de la mediul de afaceri şi de la conjunctura politică?

Vîntu: Am bani de investit, în România. Vreau să aduc şi mai mulţi bani pentru investiţii în România. În ce să investesc? Arată-mi în ce!

Unde-i programul ăla naţional de dezvoltare?! Dă-mi proiectul de drumuri, dă-mi proiectul de case!

Ce să fac cu banii aici?!

Uniunea Europeană ne roagă cu banii în mână, iar noi răspundem cu bileţele caragieleşti.

Reporter: Bileţelul dezvăluit de Băsescu ţine de lupta împotriva corupţiei.

Ce nu-ţi convine?

Vîntu: De şaisprezece ani, conducătorii statului luptă împotriva corupţiei. S-a dovedit, adesea, că ei înşişi sunt cauza corupţiei.

Anticorupţia este doar un punct într-un proiect - demolarea o tot văd, unde-i construcţia?!

Unde-i proiectul?

În campania electorală, Băsescu mi-a promis că voi trăi mai bine.

Dar, de doi ani, nu văd decât un iureş de scandaluri.

Nu ştiu dacă Tăriceanu ar fi fost capabil să croiască vreun program de dezvoltare naţională.

Ştiu însă că Băsescu nu i-a lăsat nicio posibilitate să-l facă - i-a cerut demisia de la început şi l-a obligat să se apere continuu fără să-i mai lase timp şi pentru altceva.

Reporter: N-ai o părere prea bună despre preşedintele ţării.

Vîntu: Absolut deloc. Este prima oară când am o poziţie critică faţă de un preşedinte. Dar, Băsescu este o personalitate croită psihosomatic pe distrugere.

Distruge credibilitatea presei, deşi presa, cu bune cu rele, ţine, totuşi, un echilibru în opinia publică.

Distruge credibilitatea clasei de business, deşi oamenii de afaceri - curaţi sau mai puţin curaţi - menţin şi creează locuri de muncă.

Distruge credibilitatea clasei politice, deşi ea, cum-necum, ne-a racordat la structurile euroatlantice.

Băsescu distruge orice.

Şi ce pune în loc?

Delaţiunea?! Ura?!

Reporter: Cred că-i retragi prezumţia de nevinovăţie.

Unii politicieni susţin că Băsescu este purtătorul unui mare proiect politic, de constituire a unei forţe politice de centru-dreapta suficient de puternice ca să aibă capacitatea să se opună PSD-ului.

Şi că şi-a dorit alegerile anticipate - şi demisia lui Tăriceanu ca prilej - pentru a obţine majoritatea parlamentară necesară emiterii de legi drepte, nedistorsionate.

Vîntu: Mai întâi să te întreb ceva: de când PSD este "omul negru", iar dreapta, "omul alb"?!

În al doilea rând, proiectul unei forţe politice puternice de centru-dreapta nu este un proiect al naţiunii, ci al politicienilor pentru ei înşişi.

Şi în al treilea rând, da!, este adevărat, exclud buna-credinţă a acestui domn numit Traian Băsescu. Băsescu nu urmăreşte construcţia naţională sau regenerarea naţională, ci este preocupat de setea de putere absolută, de dragul puterii absolute.

Reporter: Îl deteşti.

Vîntu: Nu-l plac deloc.

Reporter: Ai spus la un moment dat că Băsescu este unul dintre cei doi politicieni pe care nu-I placi. Care este cel de-al doilea?

Vîntu: Adrian Năstase. Dar, să-l lăsăm în pace. Acum e cam necăjit.

Reporter: Îmi dai impresia că te raportezi foarte personal la Băsescu, ai vreun motiv? El este cel care, cumva, te-a condamnat acum la doi ani?

Vîntu: Nu. Băsescu n-are niciun amestec în procesul meu, n-a coborât până la nivel de Judecătorie a sectorului unu.

Condamnarea este opera unui judecător împotriva căruia am făcut, deja, plângere penală pentru suita inimaginabilă de abuzuri pe care le-a comis - un moment potrivit să dovedesc conaţionalilor falsitatea teoriei că magistraţii ar fi mai presus de lege.

Reporter: Şi atunci, de unde ai strâns atât venin?

Vîntu: Într-adevăr, comportamentul impropriu al preşedintelui mă afectează personal.

A spus că va fi un preşedinte-jucător. Am înţeles prin asta că se va duce cu proiecte la Bruxelles şi că va aduce bani.

Pe mine mă interesează banii. Când Băsescu va aduce bani în ţară, atunci îl voi respecta.

Reporter: De altfel se pricepe, la Primărie a adus bani.

Vîntu: N-am zis că-i prost. Afirm că nu-şi îndeplineşte slujba. Admiterea României în Uniunea Europeană este o oportunitate unică în viaţa omului de afaceri român, UE este un El Dorado pentru mediul de business românesc.

Avem acum acces la resurse financiare enorme, la sute de instrumente bancare pe care bancherii români n-au fost în stare să le dezvolte aici.

"Marea finanţă" ne stă la dispoziţie. Piaţa de capital europeană va putea capitaliza - în sfârşit! - întreprinderile româneşti.

Oricare om cu materie cenuşie poate, acum, să facă bani, dacă ne lasă în pace politicienii.

Şi în loc să trăim fervoarea El Dorado-ului, după admitere ne ocupăm de bileţele?!

Reporter: Dar tu de ce te-ai ocupa?

Vîntu: Majoritatea oamenilor de afaceri, după ce se îmbogăţesc, încep să lupte pentru onorabilizarea lor, încercând să întoarcă naţiei care i-a îmbogăţit o mică parte din banii lor, în proiecte sociale.

Acelaşi lucru încerc să-l fac şi eu, cu atât mai mult cu atât mai mult cu cât imaginea mea nu este deloc bună.

Culmea ironiei face ca unii politicieni să se opună tocmai în acest moment. Păi, acum s-au găsit, când vreau să-i întorc?!

Reporter: Nu sunt duhovnic, dar mi-e greu să mă abţin: îţi recunoşti păcatele?

Vîntu: Păcatele mele nu-s cele apărute în presă, ci cu totul altele. Mi le ştiu singur şi tot singur îmi aplic penitenţa.

Reporter: Şeful CNA a declarat că dacă faci închisoare îţi retrage licenţele de televiziune.

Vîntu: Televiziunile sunt ale familiei mele.

Reporter: De ce n-a venit Traian Băsescu să-şi ridice premiul de anul acesta, decernat de programul "Zece pentru România" al televiziunii tale?

Vîntu: Traian Băsescu a luat această decizie la o oră neprielnică. "Zece pentru România" este un program la care ţin mult; este o încercare de a contribui la identificarea unei noi tabele axiotropice - criterii general acceptate pentru promovarea valorii în toate domeniile. Suntem confuzi, nu mai deosebim binele de rău, dreptatea de nedreptate - programul ăsta stabileşte prin toate cele patru institute de sondare care sunt modelele naţionale. Redescoperă funcţia de capital simbolic.

Reporter: Te exprimi cam sofisticat, dar sper că se înţelege. Bănuiesc că programul face parte din ceea ce tu înţelegi să întorci naţiunii.

Vîntu: E-o fărâmă.

Reporter: Spune-mi te rog lucruri mai simple. I-ai numit pe politicienii pe care-i deteşti; ai şi unii pe care îi admiri?

Vîntu: Da. Tot doi: Valeriu Stoica pentru calităţile personale şi Dan Voiculescu pentru performanţa că, cu 2-3% din opţiunile electoratului, reuşeşte să facă jocurile politicii ultimilor şase ani.

Reporter: Admiri pe cineva din mediul de afaceri?

Vîntu: Pe Ion Ţiriac. Este cel care ne-a învăţat pe toţi cum se fac afacerile, ne-a învăţat seriozitatea, valoarea banului şi faptul că fără P.R. nu exişti.

Reporter: Pe cine deteşti în mediul de afaceri?

Vîntu: Pe "tunari". N-au decenţa consumului, dau un "tun" şi fug să-şi cumpere un "Ferrari"...

Reporter: Scuză-mă.. tu nu eşti un "tunar"?

Vîntu: Eu?! Îmi câştig fiecare cent muncind şaisprezece ore pe zi. Am 35.000 de salariaţi în întreprinderile mele răspândite în toată lumea. Sunt eu "tunar"?!

Reporter: O ultimă întrebare: acorzi rar interviuri, iar din cele 6-7 care au apărut în presă, în şaptesprezece ani, trei le-ai acordat ziarului "BURSA". Mulţi cred că ai o legătură specială cu noi, având în vedere că, altădată şi în alte cazuri, ai preluat organe de presă fără să se ştie.

Vîntu: Adevărul este că am o legătură specială cu ziarul "BURSA". Îl consider cel mai respectabil ziar din România, pe domeniul economic. În plus, ca om de afaceri, am crescut în piaţa românească odată cu ziarul "BURSA". Publicaţia voastră face parte din memoria mea afectivă.

Şi peste toate astea, am încredere că "BURSA" nu-mi deformează spusele.

Reporter: De ce-ar face-o?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2021
Euro (EUR)Euro4.9176
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1551
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5820
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7837
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro