Lukaşenko i s-a plâns lui Putin de ameninţarea din partea Occidentului

S.B.
Internaţional / 12 aprilie 2024

Lukaşenko i s-a plâns lui Putin de ameninţarea din partea Occidentului

Liderul autoritar din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, s-a plâns la întâlnirea sa de joi cu omologul său rus Vladimir Putin de ameninţarea la care ar fi expusă ţara sa din partea Occidentului, informează Agerpres.

"Situaţia este dificilă. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este poziţia conducerii poloneze", a spus Lukaşenko în cursul unei convorbiri la Moscova difuzate la televizor.

El a criticat manevrele militare desfăşurate în statele baltice şi staţionarea de unităţi suplimentare ale NATO în ţări învecinate cu Belarus.

"Au fost desfăşuraţi americani, iar germanii, ceea ce e uluitor, nu şi-au învăţat lecţia", a declarat preşedintele belarus, într-o aparentă aluzie la cel de-al doilea război mondial, când soldaţii Wermacht au invadat Uniunea Sovietică.

Republica Belarus a fost forţată să-şi întărească unităţile de lângă graniţă din cauza prezenţei militare sporite a NATO, a notat Lukaşenko, care este un aliat apropiat al lui Putin.

"Dar nu avem planuri să luptăm nicăieri", a ţinut el să adauge.

Atât Putin, cât şi Lukaşenko au negat că ar avea vreo intenţie de a ataca state europene. Relaţiile dintre Occident şi Rusia şi Belarus sunt tensionate, notează dpa.

Rusia, care a lansat de peste doi ani invazia din Ucraina, are staţionaţi mii de soldaţi în Belarus, iar Lukaşenko a permis Moscovei să folosească teritoriul ţării sale ca spaţiu de desfăşurare pentru atacuri asupra Ucrainei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb