LUKoil ar putea închiria o conductă de transport a petrolului din portul Constanţa către rafinăria Petrotel

Ziarul BURSA #Companii / 21 august 2006

LUKoil va lua în considerare o propunere din partea României de a închiria o conductă de transport a petrolului din portul Constanţa către rafinăria Petrotel, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, potrivit agenţiei RIA Novosti, citată de Rompres. "Propunerea este interesantă, însă în primul rând este necesar să studiem termenii de concesionare", a spus purtătorul de cuvânt al LUKoil, referindu-se la informaţiile potrivit cărora România intenţionează să închirieze operatorilor de pe marile pieţe o reţea de oleoducte care aparţin companiei de stat Petrotrans. LUKoil ar fi interesată de o conductă de transport între portul Constanţa şi rafinăria LUKoil-Petrotel, deoarece în prezent ţiţeiul este transportat la rafinărie pe calea ferată, cu vagoane cisternă, pe distanţă de 250 kilometri.

"Transportul prin conductă va fi mult mai profitabil din punct de vedere logistic", a menţionat purtătorul de cuvânt. El a adăugat, însă, că oleoductul în cauză nu a mai fost folosit de mult timp şi, prin urmare, trebuie văzut în ce stare se află. LUKoil a achiziţionat un pachet de acţiuni de 51 la sută la rafinăria Petrotel în februarie 1998, contra sumei de 53,2 milioane de dolari. Compania deţine în prezent 93 la sută din acţiunile rafinăriei şi a investit 285 milioane de dolari în dezvoltarea infrastructurii de vânzări din România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb