MACRO NEWSLETTER 20 Noiembrie 2020

Ziarul BURSA #Macroeconomie /

MACRO NEWSLETTER 20 Noiembrie 2020

Preţurile de consum din zona euro şi-au menţinut declinul anual la 0,3% în octombrie 2020, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după un avans de 0,1% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 1,7%, de la 1,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,4%, iar preţurile utilităţilor şi-au menţinut scăderea anuală la 1,2%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%. Indicele core al preţurilor şi-a menţinut creşterea anuală la 0,2%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,1%.

(Sursa: Eurostat)

Preţurile de consum din Canada şi-au accelerat creşterea anuală şi în octombrie 2020, până la 0,7%, la 0,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după un declin de 0,1% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,3%, de la 1,6% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 1,8%, de la 1,7% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%. Indicele core al preţurilor, care exclude alimentele şi energia, şi-a menţinut creşterea anuală la 0,8%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%.

(Sursa: StatCan)

Preţurile producătorilor industriali din Marea Britanie şi-au temperat declinul anual în octombrie 2020, până la 1,4%, de la 1,7% în luna precedentă, pe fondul unei stagnări lunare, după o scădere de 0,1% în luna anterioară. Preţurile materiilor prime şi-au temperat scăderea anuală până la 1,3%, de la 2,2% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare peste aşteptări, de 0,2%, după o creştere de 0,3% în luna anterioară

(Sursa: ONS)

Producţia în sectorul construcţiilor din zona euro a scăzut cu o rată anuală de 2,5% în septembrie 2020, după o creştere de 0,4% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 2,9%, după un avans de 3,9% în luna anterioară. Producţia din UE şi-a accelerat scăderea anuală până la 2,7%, de la 0,4% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,5%. La nivelul statelor UE, cele mai mari scăderi anuale s-au înregistrat în Slovacia (-22,8%), Ungaria (-14,7%) şi Polonia (-11,8%), iar cele mai mari creşteri anuale în România (+17,3%), Slovenia (+7,9%) şi Italia (+5,1%).

(Sursa: Eurostat)

Activitatea în industria prelucrătoare din regiunea Philadelphia a înregistrat o expansiune peste aşteptări în noiembrie 2020. Indicele general al condiţiilor de afaceri a scăzut până la 26,3 puncte, de la 32,3 puncte în luna precedentă (o valoare sub zero reprezintă contracţie), în condiţiile în care indicele comenzilor noi a scăzut până la 37,9 de la 42,6 puncte în luna anterioară. Presiunea asupra marjelor de profit s-a accentuat, în condiţiile în care indicele preţurilor plătite furnizorilor a crescut cu 10,4 puncte faţă de luna precedentă, până la 38,9 puncte, iar indicele preţurilor încasate de la clienţi a crescut cu 11,4 puncte, până la 25,4 puncte.

(Sursa: FRB of Philadelphia)

Numărul cererilor iniţiale pentru ajutorul de şomaj din SUA a înregistrat o creştere neaşteptată în săptămâna încheiată la 14 noiembrie 2020, până la 742 mii, de la 711 mii în săptămâna anterioară, conform datelor ajustate pentru sezonalitate. Conform datelor neajustate, numărul cererilor a crescut cu circa 18.000, până la 743.460 persoane.

(Sursa: Departamentul Muncii din SUA)

BTPay

Curs valutar BNR

18 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0405
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5329
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2202

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro