Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că atacul Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului a avut un „impact strategic semnificativ” şi a contribuit la atingerea unor „obiective importante”, potrivit Jerusalem Post, care relatează cele ce urmează.
Declaraţiile au fost făcute într-un interviu acordat cotidianului oficial Al-Hayat Al-Jadida şi republicat recent de organizaţia Palestinian Media Watch (PMW), în contextul lansării unei cărţi biografice dedicate liderului palestinian.
În interviu, Abbas a descris atacul lansat de Hamas - în urma căruia 1.200 de israelieni au fost ucişi, iar alţi 250 au fost luaţi ostatici - ca pe o lovitură majoră adusă sistemului de securitate israelian. Acesta a susţinut că ofensiva a demonstrat „vulnerabilitatea entităţii israeliene” şi a expus „eşecul total al armatei şi al serviciilor de informaţii” ale Israelului.
Singura reţinere exprimată de liderul palestinian a vizat efectele atacului asupra populaţiei din Gaza. Abbas a admis că, în ciuda obiectivelor atinse de Hamas, daunele şi pierderile suferite de civilii din enclavă au fost „imens dureroase”.
Controversa a fost amplificată şi de declaraţiile consilierului său principal, Mahmoud Al-Habbash, care, într-un interviu acordat în martie, a calificat atacul Hamas drept „rezistenţă legitimă”. Acesta a reiterat în mod repetat legitimitatea „rezistenţei” şi a evitat să condamne violenţele împotriva civililor.
Publicarea acestor declaraţii vine cu doar câteva zile înaintea unui eveniment organizat de ONU pe 17 iunie, la care Franţa şi Arabia Saudită ar urma să susţină o iniţiativă pentru recunoaşterea statului palestinian. Criticii consideră că poziţiile liderului AP compromit legitimitatea demersului diplomatic, conform sursei citate.
Itamar Marcus, directorul Palestinian Media Watch, a acuzat Autoritatea Palestiniană că sprijină făţiş terorismul. „Comentariile lui Abbas demonstrează că AP rămâne o entitate care nu se dezice de violenţă. Este revoltător că statele occidentale continuă să ignore acest sprijin explicit pentru atacurile din 7 octombrie”, a declarat Marcus. El a cerut guvernului israelian şi Statelor Unite să ia măsuri diplomatice ferme, inclusiv interdicţii de participare la evenimentele ONU pentru liderii AP, până la retragerea publică a acestor declaraţii.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 08.06.2025, 19:06)
...