Mai mulţi lideri europeni susţin poziţia preşedintelui Trump privind un armistiţiu în Ucraina

T.B.
Internaţional / 21 octombrie, 11:20

Mai mulţi lideri europeni susţin poziţia preşedintelui Trump privind un armistiţiu în Ucraina

Lideri ai Uniunii Europene şi ai mai multor ţări din Europa, printre care Regatul Unit, Franţa, Germania şi Ucraina au emis marţi o declaraţie comună de sprijin pentru eforturile ucrainenilor şi ale preşedintelui american Donald Trump pentru un armistiţiu între Moscova şi Kiev, transmite Reuters.

"Susţinem ferm poziţia preşedintelui Trump conform căreia luptele trebuie să înceteze imediat, iar linia de contact actuală să fie punctul de începere a negocierilor", arată comunicatul difuzat de guvernul de la Londra.

"Trebuie să creştem presiunile asupra economiei şi industriei de apărare ale Rusiei, până când (preşedintele rus Vladimir) Putin este gata să facă pace. Dezvoltăm măsuri pentru utilizarea întregii valori a activelor Rusiei imobilizate în străinătate, astfel încât Ucraina să dispună de resursele de care are nevoie", afirmă semnatarii documentului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Da Doamne sa scapam de jugul banderist-neoliberal (de mafia Zelensky et Macron).

    Recenta pozitionare a presedintelui Trump poate sa sparga blocajul pt ca nu exista nici o varianta care sa multumeasca combatantii. Deci, daca pina acum s a vadit ca partile nu vor armistitiu, macar sa incerce Trump sa forteze unul, decat iluziile in care traiesc liderii europeni. Inclusiv acel colt de Donbass care l cere Putin e acum un camp de moloz, transee si mine pe care nu se poate trai, de ce se agata de o granita de oblast?! Adica a intrat cu forta peste granita internationala a Ucrainei si acum e obligatoriu sa intre un oblast intregit la granita traditionala in targul asta. Asta demonstreaza ca si el nu e angajat sa faca pacea si ignora ca numai Trump poate face ceva, si are 79 de ani. Pace!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0854
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3982
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4561
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7881
Gram de aur (XAU)Gram de aur576.4457

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb