Maia Sandu: ”Avem nevoie de sprijin ca să respingem atacurile cibernetice”

S.B.
Politică / 10 iunie, 16:57

Maia Sandu: ”Avem nevoie de sprijin ca să respingem atacurile cibernetice”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat marţi că ţara sa are nevoie de sprijin din partea României pentru a combate atacurile cibernetice, în perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc toamna aceasta, informează Agerpres.

"Avem nevoie de sprijin ca să respingem atacurile cibernetice. Am avut parte de sprijin şi în alegerile precedente şi suntem siguri că şi acum ne vom confrunta cu probleme. Ştiu că la Bucureşti există o agenţie europeană care este specializată pe această problemă şi, de asemenea, îmi doresc să avem o colaborare mai strânsă pe combaterea dezinformării, propagandei, pentru că e o problemă şi pentru Republica Moldova şi pentru România şi am discutat cu domnul preşedinte astăzi să vedem cum putem lucra împreună mai bine", a afirmat Maia Sandu, în conferinţa de presă comună susţinută, la Chişinău, împreună cu preşedintele României.

Şeful statului român, Nicuşor Dan, efectuează marţi o vizită oficială la Chişinău, prima de acest fel după preluarea mandatului de preşedinte al României.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Republica Moldova, in special Mamaia Sandu, mereu are nevoie de sprijin, mereu cere cate ceva. De ani de zile.

    Ce dracu ataca in Republica? Siturile cu reteta pentru Cusma lui Guguta?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0676
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3529
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3765
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8345

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb