MAJORITATEA ANALIŞTILOR PRECONIZEAZĂVarianta Delta de Covid nu este o ameninţare pentru redresarea globală

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 iulie

Varianta Delta de Covid nu este o ameninţare pentru redresarea globală

Consumatorii nu îşi vor modifica drastic planurile şi comportamentul

Cei mai mulţi dintre analişti anticipează un impact limitat al răspândirii variantei Delta a coronavirusului asupra perspectivelor de redresare a economiilor majore, dar semnalează totuşi posibilitatea înrăutăţirii lucrurilor, respectiv apariţia unor evoluţii mai slabe decât se aşteaptă acum. Încrederea acestora este generată de probabilitatea redusă ca autorităţile să impună noi măsuri de lockdown, respectiv de faptul că majoritatea consumatorilor nu îşi vor modifica drastic planurile şi comportamentul.

Andrew Husby, analist la Bloomberg Economics, şi-a exprimat recent încrederea în dinamica viitoare a economiei, aducând în atenţie trei factori care îi susţin acest sentiment, şi aume: în timp ce cazurile de Covid-19 au crescut, spitalizările şi decesele sunt limitate; cel mai mare impact al răspândirii noii variante de Covid este resimţit în zonele cu o importanţă economică mai mică, aşa cum se constată în unele state din sudul SUA; unele dintre cele mai expuse riscului grupe de persoane sunt foarte puţin susceptibile să-şi schimbe comportamentul, cum este cazulor celor care se opun vaccinări şi care continuă să meargă la restaurante, magazine etc.

Totodată, Jesse Edgerton, economist la JPMorgan Chase & Co., observă, citat de Bloomberg, că ultimele valuri ale pandemiei nu au fost nici pe departe atât de severe ca şocul iniţial, generat de izbucnirea Covid, în primăvara lui 2020. "Chiar şi valul masiv din iarnă a produs o diminuare relativ modestă a cheltuielilor de călătorie şi divertisment, după care aceasta au încceput să crească".

Şi Aneta Markowska, economist-şef pentru SUA la Jefferies Group LLC, spune că deocamdată nu există vreun motiv să ne alarmăm, menţionând: "Până în prezent, nu am văzut niciun impact în Statele Unite. De fapt, se pare că elanul economic s-a îmbunătăţit în iunie".

Claudia Sahm, fost economist la Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA), în prezent membru al Jain Family Institute, declară: "Varianta Delta prezintă un risc în creştere, dar probabil nu este atât de important încât să facem schimbări majore şi negative în perspectivele noastre. Focarul recent a afectat în mare măsură persoanele nevaccinate, dar rămâne să vedem cât de mult afectează această variantă persoanele vaccinate şi cât de mult îi înspăimântă pe consumatori".

Analiştii băncii americane Citigroup Inc. şi-au redus uşor estimarea privind creşterea PIB-ului gloabal în 2021, cu 0,1 puncte procentuale, la 5,9%, dar au lăsat neschimbată previziunea pentru 2022, la 4,2%. În opinia acestora, va exista o oarecare presiune descendentă asupra producţiei industriale şi o "nervozitate crescândă" faţă de varianta Delta, care vor determina unele gospodării să fie precaute cu privire la revenirea la muncă şi la activităţi de divertisment.

Conform sursei, măsura luată de gigantul tehnologic american Apple Inc. de a nu-şi redeschide birourile cel puţin până în octombrie subliniază acest pericol.

Un lucru de urmărit cu atenţie, spun economiştii, va fi redeschiderea şcolilor, care va avea loc peste doar câteva săptămâni.

Cheltuielile, călătoriile şi afacerile din SUA, afectate doar marginal

Analiştii citaţi de Bloomberg sunt de părere că, deocamdată, cheltuielile, călătoriile şi activitatea de afaceri vor fi afectate doar marginal. Chiar şi la sfârşitul anului trecut, când valurile de cazuri Covid-19 au lovit SUA, redresarea a continuat rapid. Sondajele Bloomberg arată că PIB-ul SUA urmează să aibă o creştere de 6,6% în acest an, iar ratele de avans trimestrial vor depăşi cu uşurinţă media ultimului deceniu, până în 2022.

Datele din SUA semnalează că americanii continuă să cheltuiască şi să iasă la restaurante. Luna aceasta, în New York, spre exemplu, cererea de camere de hotel a atins cel mai ridicat nivel de când a izbucnit pandemia.

Totuşi, conform sursei, există indicii privind o potenţială schimbare. Spre exemplu, în Los Angeles a fost reintrodusă obligativitatea pustării măştii, iar unele companii amână decizia de revenire la birou a lucrătorilor.

Pe pieţe, randamentele titlurilor de Trezorerie pe termen mai lung - cele mai sensibile la perspectivele de creştere economică - au scăzut timp de patru săptămâni consecutive, conform sursei.

În acest context, analiştii susţin că atâta vreme cât eventualele focare de Covid-19 vor rămâne localizate, este greu de imaginat un impact naţional mare al acestora.

Michael Feroli, economist-şef pentru SUA la JPMorgan Chase & Co., spune citat de Bloomberg: "Varianta Delta ar putea oferi un pic mai multă prudenţă în comportamentul consumatorilor".

Totodată, Stephen Stanley, economist-şef la Amherst Pierpont Securities, afirmă: "Cel puţin în SUA, pur şi simplu nu văd o poftă a oficialilor să ia măsuri care ar încetini semnificativ economia". Stanley subliniază că, deşi cazurile au crescut într-un ritm mai rapid decât se aştepta, aproape jumătate dintre americani sunt acum complet vaccinaţi şi mai mulţi vor fi inoculaţi în perioada următoare, ceea ce limitează riscul răspândirii noii variante Covid-19, ajutând totdată la liniştirea consumatorilor.

Recent, analistul JPMorgan Chase şi-a redus estimarea pentru creşterea cheltuielilor de consum din SUA la 4,5% pentru al treilea trimestru din anul curent, de la 5%, cât estima anterior. Totuşi, acesta a lăsat neschimbată prognoza referitoare la evoluţia PIB în acest trimestru: 8,3%.

Datele oficiale privind creşterea economia SUA în trimestrul al doilea vor fi publicate în 29 iulie.

Există şi voci care nu au aceleaşi păreri ca majoritatea analiştilor, anticipând schimbări în mersul economiei odată ce noua variantă de Covid se va răspândi. William Spriggs, economist-şef la AFL-CIO, afirmă: "Nu cred că impactul va fi marginal. Factorii de decizie politică subestimează cât de mulţi oameni vor rămâne din nou acasă ca să lucreze, pe fondul infecţiilor în creştere. Cel mai tare vor fi afectaţi lucrătorii cu vârste între 25 şi 54 de ani. Chiar dacă este extrem de puţin probabil ca cele cele mai afectate state să se închidă, unele activităţi economice au fost oprite din cauza numărului de cazuri locale. Aşadar, am putut vedea că, în unele locuri, vânzările cu amănuntul stagnează".

Mark Zandi, economist-şef at Moody's Analytics, spune: "Varianta Delta va aduce daune economice semnificative dacă oamenii vor sta din nou acasă, iar şcolile vor fi obligate să-şi deruleze activităţile online atunci când va începe anul şcolar, peste câteva săptămâni. Probabilităţile sunt mari să se întâmple aşa, vor exista şi alte variante extrem de contagioase, care nu vor răspunde vaccinurilor de pe piaţă. Dar, lăsând deoparte aceste scenarii întunecate, este foarte puţin probabil ca varianta Delta să scurtcircuiteze redresarea economică".

Neil Dutta, şeful diviziei pentru SUA din cadrul Renaissance Macro Research, aduce în atenţie exemplu Marii Britanii, unde varianta Delta s-a răspândit rapid, dar "spitalizarea şi decesele rămân cu mult sub nivelul la care au fost anul trecut". Neil Dutta continuă: "Nu văd prea multe dezavantaje în evoluţia economiei. Consumatorii îşi cheltuie numerarul, aceste cheltuieli continuând în ritm rapid. Stocurile rămân la un nivel scăzut şi sunt susceptibile să fie refăcute în lunile următoare, sprijinind producţia. Constructorii de locuinţe lucrează, mai ales acum, în condiţiile în care costurile din domeniu s-au moderat, sprijinind investiţiile rezidenţiale. Intenţiile de cheltuieli de capital rămân puternice".

Menţionăm că, recent, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, declara că ritmul de creştere a economiei mondiale va rămâne de aproximativ 6% în 2021, la fel ca în prognozele lansate de instituţie în luna aprilie. Domnia sa a menţionat că vor fi unele ţări care vor creşte mai rapid, iar altele mai lent.

În primăvara acestui an, FMI estima că economia mondială va înregistra un avans de 6% în 2021, ritm de creştere record după anii 1970.

FMI este aşteptat astăzi să dea publicităţii raportul actualizat privind perspectivele economiei globale.

Kristalina Georgieva susţine că redresarea economică va fi frânată dacă ritmul vaccinării nu va accelera, iar lipsa accesului la vaccinuri în ţările în curs de dezvoltare şi viteza rapidă cu care se răspândeşte varianta Delta ameninţă să încetinească elanul relansării.

Şi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat săptămâna trecută că avansul rapid al cazurilor de coronavirus provocate de răspândirea accentuată a variantei mai contagioase Delta reprezintă o sursă crescută de incertitudine pentru economia zonei euro.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Normal. Majoritatea cetatenilor nu s-au intepat deci nu sunt in pericol. Nasol o sa fie pentru intepati.

    1. Cel mai nasol o sa fie pentru tine, ca nu ai inteles nimic!

      Pentru tine o sa fie cool cand o sa nasti pentru ca ai inteles totu'

      :)

    Varianta delta = valul 4 al vaccinatilor. Urmeaza loteria suspinelor - intepatii vor regreta si suspina din cauza ca au fost pacaliti.

    1. Înțepații vor fi triști ca le-au murit prietenii ne-ințepati.

      Înțepații vor fi tristi pentru ca dupa doua 'vaccine' vor mai face multe altele, dupa cum au in plan producatorii. In cele ce urmeaza, vor trai cu spaima ca dupa ce ca sunt cobai si se inteapa des, trebuie sa se ascunda ca sa nu primeasca covidul cel rau.

    Cred ca dacă este sau nu o amenințare, depinde de numărul de vaccinați. Dacă el este mare, sistemul de sănătate nu va fi în pericol și vom avea afacerile deschise. Dacă nu, vom tot avea lockdown-uri și morți multi.

    1. Cred ca dacă este sau nu o amenințare, depinde de numărul de vaccinați. Dacă el este mare, sistemul de sănătate se face praf. Cat mai multi vaccinati, cat mai multi imbolnaviti. Exemple: UK, Israel.

      in UK numarul de spitalizati si morti dublu vaccinati este neglijabil. In israel este mai mare, pentru ca au inceput vaccinarile masive mult mai devreme si evident imunitatea dureaza vreo 6-8 luni. Deci cei care sunt in spital au fost vaccinati dar titrul lor de anticorpi este acum mic. Rapunsul evident este ca va trebui sa facem a 3 a injectie incepand cu luna septembrie . Ceea ce pentru mine este 100% ok .

      Succesuri! Iti urez cat mai multe intepari. Poate de la a 9-a doza sa se indestuleze baietii care produc seruri, cu sutele de miliarde castigate si poate se plictisesc si inventeaza alte smecherii.

      faptul ca tu nu crezi in vaccinuri este strict problema ta.

      Alex,

      zi-ne si noua Crezul lui Covid 

      hai baga:  

      Cred intru Unul Coronavirus, Reformantorul de Mentalitati,  

      Reformatorul societatii si al economiei,  

      Si intru Unul Vaccin Anti-Covid, Fiul lui Fauci, 

      ....  

      hai baga mare...

      e misto acolo la voi in Martorii lui Covid ? sunt cafele gratis in secta ?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro