Managerii de fonduri de investiţii au estimări pozitive pentru 2024

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 ianuarie

Managerii de fonduri de investiţii au estimări pozitive pentru 2024

English Version

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: "Din punct de vedere strategic, probabil, România nu a fost niciodată într-un moment atât de bun"

Horia Braun-Erdei, Erste Asset Management: "Constelaţia politicilor economice este foarte favorabilă pentru acţiuni"

Dan Popovici, OTP Asset Management: "Pe termen mediu şi lung, piaţa de capital a adus un randament anual între 8 şi 12%"

Călin Meteş, Franklin Templeton: "Mă aştept să vedem un apetit mai ridicat pentru IPO-uri, la BVB"

Mihai Purcărea, BRD Asset Management: "Trebuie să le explicăm clienţilor că vorbim de investiţii, nu de speculaţii pe termen scurt"

Perspectivele pieţelor de acţiuni şi a fondurilor cu un grad de risc mai ridicat sunt pozitive pentru acest an, cred managerii unora dintre cele mai importante societăţi de administrare de investiţii de la noi din ţara, conform opiniilor exprimate ieri în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

Pe de altă parte, performanţele execepţionale de anul trecut ale fondurilor de acţiuni, cu randamente nominale chiar de peste 30%, pot crea aşteptări nerealiste mai ales pentru cei care decid să investească acum, pe baza performanţelor recente. Astfel, una dintre principalele provocări ale manegerilor de fonduri este să-i făcă pe clienţi să înţeleagă că investiţiile se fac pe termen, pe baza unor planuri bine stabilitate, ce sunt urmate indiferent de fluctuaţiile pe termen scurt.

Adrian Negru: "Sperăm ca, în anii care vor veni, să obţinem statutul de piaţă emergentă şi de la MSCI"

Adrian Negru, Directorul General al Raiffeisen Asset Management, este de părere că, probabil, din punct de vedere strategic, ţara noastră nu a fost niciodată într-un moment atât de bun.

Managerul de fond a spus: "Provocarea anului 2024 este să continuăm tendinţa din trecut, dinamica pozitivă a numărului de investitori şi a categoriilor de investitori care se uită tot mai mult către fonduri. Va fi o provocare, atât pentru noi cât şi pentru distribuitori, să transmitem mesajul că, probabil, din punct de vedere strategic, România nu a fost niciodată într-un moment atât de bun. Pe partea titlurilor de stat am fost validaţi de o anumită categorie de investitori instituţionali mari care, de un an şi jumătate - doi ani, văd România drept o piaţă foarte bună de investiţii".

Adrian Negru a adăugat: "Odată cu listarea Hidroelectrica avem o nouă categorie de investitori instituţionali care se uită la România, la Bursa de Valori Bucureşti, şi sperăm ca, în anii care vor veni, să avem statutul de piaţă emergentă şi de la MSCI".

Horia Braun-Erdei: "Pe măsură ce scade inflaţia, curajul de a reduce dobânzile va fi mai mare într-un an electoral"

Horia Braun-Erdei, Preşedintele/Directorul General al Erste Asset Management, este de părere că, la nivel macroeconomic, provocarea principală a acestui an este inflaţia.

Administratorul de fond a spus: "Pentru 2024 sperăm ca evoluţia pozitivă din a doua parte a anului 2023 să continue şi avem toate premisele în acest sens. De asemenea, investiţiile regulate sunt pe o tendinţă pozitivă şi avem încrederea că românii au prins gustul acestui mod de economisire".

Horia Braun-Erdei a completat: "La nivel macroeconomic provocarea principală rămâne evoluţia inflaţiei. S-a creat o situaţie în piaţă în care cam toate clasele principale de active evoluează în acelaşi sens. Nu prea există beneficiu de diversificare deoarece corelaţia între obligaţiuni şi acţiuni a devenit foarte mare. În 2022 acţiunile şi obligaţiunile au scăzut, iar în 2023, mai ales pe final de an, ambele tipuri de clase de active au crescut. Or noi, ca investitori, căutăm să beneficiem tot mai mult de diversificare. Pentru că nu putem să intrăm în piaţă când totul creşte şi să ieşim din piaţă când totul scade".

În opinia directorului Erste Asset Management, faptul că în acest an sunt alegeri importante atât la nivel global cât şi în România, va face ca politicile economice să fie, probabil, ceva mai laxe decât ar fi fost în alte condiţii.

"Probabil politicile fiscale nu vor trece pe o zonă de consolidare; guvernele vor continua să înregistreze deficite relativ mari, poate cu o uşoară scădere faţă de anii precedenţi, dar nu ceva semnificativ. Iar în ceea ce priveşte politicile monetare, pe măsură ce scade inflaţia, curajul de a reduce dobânzile va fi mai mare într-un an electoral. Din acest punct de vedere, constelaţia politicilor economice este foarte favorabilă pentru acţiuni şi pentru activele riscante în general", a spus managerul de fond.

Dan Popovici: "Ideea nu este să investeşti pentru ca, în următorii zece ani, să obţii un randament de 10-12% pe an"

Dan Popovici, CEO al OTP Asset Management, a atras atenţia că investiţiile trebuie să aibă la bază un plan pe termen lung, nu performanţa recentă.

Directorul societăţii de administrare a investiţiilor a afirmat: "Anul 2023 a fost foarte bun pentru pieţe şi, prin urmare, pentru industria fondurilor de investiţii. Toate fondurile au avut un plus consistent, dar am observat o creştere a numărului de clienţi în fonduri de acţiuni după ce am început să arătăm randamente foarte bune. Asta arată că există o anumită categorie de investitori pentru care performanţa vinde. Or nu ar trebui să se întâmple acest lucru".

Dan Popovici a adăugat: "Ar trebui să investeşti pentru că ai un plan de investiţii, pentru că vrei să realizezi ceva pe termen lung. Ar trebui să investeşti deoarece crezi într-un produs care de fapt are în spate economia României sau economia globală. Sau că acel produs investeşte în companii care inovează. Cred că acesta este un mesaj pe care ar trebui să-l transmitem clienţilor (...). Putem să le spunem că istoric, pe termen mediu şi lung, piaţa de capital, a adus un randament (n.r. anual) între 8 şi 12%. Acesta ar fi motivul pentru care să investeşti într-un fond de acţiuni. Ideea nu este să investeşti pentru cei 30% pe care fondul deja i-a adus ci pentru ca, în următorii zece ani, să obţii un randament de 10-12% pe an".

Mihai Purcărea: "Clienţii investesc când piaţa creşte şi vând când piaţa scade; este ceva contrar unei investiţii raţionale, însă aşa ne funcţionează creierul"

Mihai Purcărea, Directorul General al BRD Asset Management, este de părere că principala provocare a acestui an pentru industria fondurilor de investiţii este să ţină clienţii investiţi.

"Din păcate, clienţii investesc când piaţa creşte şi vând când piaţa scade. Este ceva contrar unei investiţii raţionale însă aşa ne funcţionează creierul. Anul trecut a fost foarte bun şi atunci există riscul să apară clienţi care să investească acum doar în baza performanţei (n.r. recente) fără să îşi asume o periodă mai lungă de investiţii, să înţeleagă că piaţa are cicluri. Vor investi şi la primele scăderi vor fi foarte nemulţumiţi. Este un lucru care din păcate se întâmplă, iar noi trebuie să pregătim clienţii să înţeleagă aceste fluctuaţii. Să le explicăm că vorbim de investiţii şi nu de speculaţii pe termen scurt", a spus directorul BRD Asset Management.

Călin Meteş: "Cred că mai multe companii private care cochetau cu ideea de a atrage fonduri din piaţa de capital se vor uita foarte atent la această perspectivă"

Călin Meteş, Directorul General Adjunct pentru investiţii al Franklin Templeton Bucureşti şi Manager de Portofoliu Adjunct al FP, se aşteaptă ca după listarea Hidroelectrica de anul trecut, în 2024 să vedem alte listări la Bursa de Valori Bucureşti.

"Am în vedere şi faptul că piaţa creşte accelerat la nivel de fonduri, iar aici vorbim în special de Pilonul II de pensii pentru care a crescut contribuţia de la 3,75% la 4,75%. Deci fondurile de pensii vor avea şi mai mulţi bani pe care să-i investească. Prin urmare, cred că mai multe companii private care cochetau cu ideea de a atrage fonduri din piaţa de capital se vor uita foarte atent la această perspectivă", a spus Călin Meteş. "Coroborat cu reducerea ratelor dobânzilor în a doua parte a anului mă aştept să vedem şi un apetit mai ridicat pentru IPO-uri, ceea ce va atrage şi mai mult interes din partea investitorilor atât de retail şi instituţionali".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Faptul de a cumpara pe crestere si a vinde pe scadere se chiama tranzactionare pe trend si nu cred ca este principial gresita.

    TOTI acesti specialisti care si-au dat cu parerea aiurea, daca s-ar uita la granita ca popoarele invadatoare ne emeninta. VORBIM DE CRESTERI? AIUREA, eu cred ca se va stagna cu mici si usoare cresteri, depinde de investitiile mari de portofoliu! Eu ii inteleg ca asta le este meseria, dar va rog fiti mai rezervati in pronosticuri astronomice! Iertati-mi opinia!

    Nici un manager de fond nu spune nimic de economie sau de profituri la companii. Numai inginerii finaciare, intram in msci, vin mai multi bani din pensii, o sa vina mai multi investitori la bursa, alta pe care am auzit-o tot mai des, se termina floatul la h2o:)) luati ca nu va mai fi:)).

    okkk. intr-un final, la sfarsit de an, tot profiturile si economia vor conta. tot asa si pt 10 ani. faptul ca nimeni nu mai baga de seama economia si profiturile iti cam da o idee cam in ce hal de speculatie s-a ajuns(uita-te doar la ucm, sa vezi acolo speculatie fara nici o baza). adevaru-i ca se fac profituri mari in perioade din astea speculative, doar sa nu fii ultimul care a cumparat :) 

    Daca nu aveți încredere în fonduri. Cumpărați la 70000 și vindeți la 40000, sau așteptați 5 ani sa ajungă la 80000.

    ...

    Ce viață! Ce huzur pentru acești manageri de fonduri și de Piloane! Nu știu de concurență reală ,de performanțe, de ieșiri chiar riscante pe piețele externe! Câtidintre ei au cumpărat anul trecut acțiuni la Meta, Apple, Nvidia etc? Cred că niciunul! Mai bine stăm aici și ne călcăm pe picioare! Cumpărăm până n-o să mai fie! Prețurile cresc, managerii sunt grozavi!

    1. Nu e chiar așa. Vezi că în oferta SAI-urilor de la noi sunt și fonduri cu expunere pe piețele externe. Adică in mare parte SUA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8883
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.6146

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb