Marea Britanie şi Republica Cehă au anunţat luni un parteneriat pentru explorarea oportunităţilor în domeniul centralelor nucleare modulare mici (SMR), o colaborare care ar putea duce la exportul a până la şase unităţi dezvoltate de compania britanică Rolls Royce SMR către statul est-european, transmite Reuters.
Anunţul vine în contextul în care guvernul britanic a alocat luna trecută 2,5 miliarde de lire sterline pentru construirea de centrale SMR, văzute ca o soluţie pentru creşterea securităţii energetice, atingerea obiectivelor climatice şi dezvoltarea de noi locuri de muncă şi oportunităţi de export, conform sursei.
SMR-urile pot fi fabricate în fabrici, componentele fiind suficient de mici pentru a fi transportate pe camioane sau barje şi asamblate mai rapid şi mai ieftin decât centralele nucleare clasice, transmite Reuters.
”Prin colaborarea cu partenerii cehi în domeniul reactoarelor modulare mici, susţinem ingineria britanică, consolidăm baza noastră industrială şi poziţionăm Regatul Unit ca lider în exportul tehnologiilor viitorului”, a declarat premierul britanic Keir Starmer, într-un comunicat al Departamentului pentru Securitate Energetică şi Net Zero, care îl citează şi pe omologul său ceh, Petr Fiala.
Compania Rolls Royce a fost selectată luna trecută pentru construirea primelor SMR-uri din Marea Britanie. Contractul va fi semnat de compania energetică de stat Great British Energy, care urmează să aleagă şi un amplasament, în funcţie de avizul autorităţilor de reglementare.
Producătorul ceh de electricitate ÈEZ a anunţat în 2023 că va prelua o participaţie de aproximativ 20% în afacerea Rolls Royce SMR şi că intenţionează să implementeze în ţară până la 3 gigawaţi de capacitate instalată SMR - echivalentul a şase unităţi, fiecare capabilă să alimenteze circa 1 milion de locuinţe.
Cei doi lideri urmează să găzduiască la Londra o masă rotundă de afaceri pentru a consolida relaţiile comerciale şi investiţiile dintre cele două ţări.
Opinia Cititorului