MARIAN OPRIŞAN: "Este nevoie de democratizarea vieţii interne de partid"

Politică / 10 ianuarie 2018

Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, ieri, că este nevoie de democratizarea vieţii interne de partid, iar administraţia centrală trebuie restructurată. El a mai menţionat că au fost nişte pauze în desfăşurarea şedinţelor BPN al PSD, dar că problema s-a rezolvat "operativ" la Comitetul Executiv de luni.

Întrebat dacă în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) de luni i-a reproşat lui Liviu Dragnea că ia singur deciziile în partid, Marian Oprişan a declarat: "Nu i-am reproşat preşedintelui Dragnea o asemenea chestiune. Eu am militat întotdeauna, fiind om de partid, iubind PSD pentru că aici m-am consacrat ca şi politician, am spus foarte clar că este nevoie de democratizarea vieţii interne de partid, în aşa fel încât deciziile să fie luate colectiv. Pe de altă parte, cred cu tărie că în România administraţia centrală trebuie restructurată, că e un aparat foarte mare. În continuare, după 28 de ani, avem aceeaşi administraţie pe care ne-a lăsat-o Nicolae Ceauşescu. În ţările cu democraţii consolidate, raportul de personal între autorităţile locale şi autorităţile centrale este de două treimi administraţie locală şi o treime administraţie centrală. Numai în România este invers".

El a precizat că nu a mai participat de mult timp la şedinţele CExN, din motive obiective.

Oprişan a declarat totodată că scrisoarea lui Niculae Bădălău merită să fie dezbătută în partid: "Opiniile domnului preşedinte executiv Nicolae Bădălău puse în acel document merită să fie luate în discuţia CEx şi puse în dezbaterea partidului (...). Suntem un partid viu, în care evident că suntem uniţi, dar e nevoie de diversitatea opiniilor noastre".

Liderul PSD Vrancea a respins însă ideea unei conduceri colective a PSD. "Astea sunt poveşti cu conducerea colectivă. Noi suntem un partid care nu este structurat pe o conducere colectivă", a afirmat Oprişan.

"Au fost nişte pauze în desfăşurarea şedinţelor BPN, dar acest lucru s-a rezolvat operativ în urma şedinţei de ieri", a mai declarat Marian Oprişan.

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a prezentat în şedinţa Comitetului Executiv de luni o scrisoare colegilor săi, prin care solicită "renaşterea democraţiei interne" din partid, afirmând că au fost făcute mai multe greşeli care au dus la suspendarea ei, precum demiterea propriului guvern, anumite decizii anunţate şi abandonate sau faptul că nu toţi cei care au devenit miniştri aveau competenţele necesare pentru a merita un loc în Guvern. Liderul PSD Liviu Dragnea a spus că nu a citit cu atenţie scrisoarea, dar că este un document bun, despre care se va discuta în următoarea şedinţă a conducerii social-democrate.

De asemenea, propunerea premierului Mihai Tudose de restructurare a Guvernului va fi discutată în Comitetului Executiv Naţional al PSD de la finalul lunii ianuarie, de la Iaşi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0290
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3511
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8984
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7638

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb