Marile confederaţii sindicale pregătesc acţiuni comune de protest

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 17 februarie 2011

Birourile Executive ale federaţiilor membre ale celor cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional se întâlnesc, luni, 19 februarie, pentru a stabili calendarul de acţiuni comune de protest, conform unui comunicat de presă, citat de Agerpres.

CNS "Cartel ALFA", CNSLR Frăţia, BNS, CSDR, CNS "Meridian", în urma discuţiilor cu primul-ministru, a examinării materialelor furnizate de Ministerul Muncii şi a analizei referitoare la modificările Codului Muncii, au constatat că Executivul refuză să ţină cont de punctul de vedere al confederaţiilor sindicale, forţând modificarea legislaţiei muncii în sensul dorit exclusiv de Consiliul Investitorilor Străini şi a Camerei de Comerţ româno-americane.

Ca urmare a acestei situaţii, în care toate propunerile sindicatelor au fost respinse, cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au convocat la Bucureşti Birourile Executive ale federaţiilor membre pentru a discuta despre ameninţarea gravă a tuturor drepturilor lucrătorilor, prin modificarea radicală a prevederilor din Codul Muncii şi pentru a stabili un plan comun de acţiuni de protest faţă de deciziile luate de Guvern.

"ANI" le mănâncă anii sindicaliştilor

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb