Marine Le Pen contestă la CEDO condamnarea care o face ineligibilă pentru alegeri

A.B.
Internaţional / 8 iulie, 19:43

Marine Le Pen contestă la CEDO condamnarea care o face ineligibilă pentru alegeri

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a anunţat marţi că a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), încercând să anuleze condamnarea de ineligibilitate pronunţată împotriva sa de instanţele din Franţa, transmite AFP, care afirmă cele ce urmează.

Potrivit unui comunicat oficial, Le Pen a depus „o cerere prin care se solicită Curţii să constate încălcarea unor drepturi garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”. Ea invocă în special dreptul la prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un dublu grad de jurisdicţie, subliniind că este „împiedicată să îşi înaineze candidatura în alegeri”, atât legislative, cât şi prezidenţiale.

Condamnarea liderului Adunării Naţionale a fost pronunţată pe 31 martie 2025 de tribunalul corecţional din Paris, care a găsit-o vinovată de organizarea unui sistem de deturnare de fonduri europene pentru plata unor angajaţi ai partidului său, Frontul Naţional (actual Adunarea Naţională), între 2004 şi 2016. Prejudiciul estimat se ridică la 4,4 milioane de euro.

Pe lângă pedeapsa de ineligibilitate cu efect imediat, Le Pen a fost condamnată la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare. Ea a contestat decizia şi a înaintat recurs, alături de alţi 24 de inculpaţi din dosar, inclusiv partidul, judecat ca persoană juridică.

Deşi CEDO nu poate fi sesizată, în mod obişnuit, decât după epuizarea tuturor căilor de atac interne, Marine Le Pen susţine că în acest caz nu există o cale de atac eficientă pentru a contesta caracterul executoriu al ineligibilităţii înaintea procesului în apel. În acest context, ea consideră că i-au fost încălcate drepturi fundamentale prevăzute de Convenţia Europeană, inclusiv cel de a candida la alegeri, conform sursei citate.

Demersul său vine la o zi după ce preşedintele Emmanuel Macron a evocat public posibilitatea unei noi dizolvări a Parlamentului, într-un climat politic tensionat, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2027.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Pesedintele Consiliul Constituțional al Frantei este condus Rich ard Ferrand,un vechi si important aliat si prieten politic a lui Emmanuel Macron,care a decis "suspendarea" fara decizie definitiva a justitiei..Asa se explica de ce Marine Le Pen,la 1-a instanta este gasita vinovata si se suspenda IMEDIAT dreptul la a candida la functia de Pesedinte 5 ani de zile,fara a se astepta decizia DEFINITIVA,daca este chiar vinovata sau nu. Seamana leit cu justitia bolsevica a micului comunist Stalin.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb