Măsuri protecţioniste în grupul G20

F.A.
Internaţional / 18 martie 2009

Aproape toate statele din grupul G20 au luat măsuri protecţioniste după summitul ce a avut loc în noiembrie la Washington, în cadrul căruia s-au angajat să păstreze graniţele deschise în ciuda crizei, a anunţat azi Banca Mondială, relatează AFP.

Şaptesprezece dintre cele 19 ţări ale forumului, al 20-lea membru fiind Uniunea Europeană, au recurs la astfel de metode în contextul crizei actuale, a anunţat instituţia, ce a precizat într-un comunicat că măsurile de acest gen au, în general, aplicabilitate limitată.

"Responsabilii politici nu trebuie să cedeze tentaţiilor soluţiilor protecţioniste în ceea ce priveşte comerţul, planurile de relansare sau salvarea băncilor", a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, într-un comunicat.

"Izolarea economică poate duce la un curs negativ al evenimentelor, aşa cum s-a observat în anii 1930", a spus Zoellick.

G20 cuprinde ţările industrializate din G7 (Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud, India, Indonezia, Mexic, Rusia şi Turcia, precum şi Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3987
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5443
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8466
Gram de aur (XAU)Gram de aur668.3222

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb