Media: Zelenski anunţă că Ucraina pregăteşte 7 noi acorduri de securitate, inclusiv cu SUA

R.S.
Internaţional / 2 mai

Media: Zelenski anunţă că Ucraina pregăteşte 7 noi acorduri de securitate, inclusiv cu SUA

Ucraina pregăteşte acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu alte şapte ţări, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de seara trecută, conform News.ro.

"Pregătim şapte noi documente de securitate pentru ţara noastră - acorduri bilaterale de securitate - în special, acordul de securitate cu Statele Unite ale Americii, armament, finanţe, cooperare politică - astăzi am lucrat cu echipa la detaliile specifice ale acestor documente, iar pentru unele dintre ele avem deja un text preliminar al acordurilor", a anunţat preşedintele Zelenski.

"Fiecare dintre ele ne va sprijini, în acest an şi în anii următori, arhitectura de securitate pentru perioada până când vom adera la NATO. Completăm proiectele de acorduri cu oportunităţi mai puternice pentru Ucraina şi pentru securitatea noastră comună cu partenerii noştri. Este clar că se acordă o prioritate specială la tot ceea ce va oferi mai multă protecţie împotriva terorii ruseşti", a completat preşedintele ucrainean, potrivit News.ro.

Până în prezent, Ucraina a semnat acorduri bilaterale de securitate cu nouă ţări, între care Franţa, Regatul Unit şi Finlanda, cea mai recentă fiind Letonia. De asemenea, se aşteaptă să fie semnat un acord şi cu Norvegia.

Aceste acorduri sunt în esenţă promisiuni ale acestor ţări de a continua să furnizeze o susţinere militară şi financiară pe termen lung Ucrainei împotriva invaziei Rusiei.

Kievul consideră că încheierea acestor acorduri bilaterale de securitate - o soluţie de compromis sugerată de G7 la summitul NATO de anul trecut de la Vilnius - ajută Ucraina să reziste agresiunii ruseşti la scară largă, mai scrie News.ro.

România, care ajută la antrenarea piloţilor ucraineni pentru F-16, se pregăteşte la rândul ei să încheie cu Kievul un astfel de acord de securitate, a anunţat luna trecută preşedintele Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, Zelenski le-a spus ucrainenilor, în discursul de miercuri seara, că împreună cu Elveţia au fost puse la punct ultimele detalii pentru summitul la care Kievul speră să aducă cât mai multe ţări pentru a convinge Moscova să facă pace, relatează News.ro.

"Pregătim summitul global pentru pace, primul astfel de summit care poate începe o mişcare reală către o pace dreaptă. Împreună cu partea elveţiană, astăzi am convenit asupra ultimelor retuşuri şi lucrăm cât mai mult posibil pentru a ne asigura că la summit vor participa cât mai mulţi lideri şi ţări. Acest lucru este fundamental. Lumea poate opri orice agresor. Dacă acţionează în unitate şi în conformitate cu regulile majorităţii, nicio agresiune nu va rezista unei presiuni cu adevărat globale. Şi trebuie să lucrăm cu toţii împreună pentru a forţa Rusia să facă pace. În săptămânile următoare, se va lucra mult în mod nepublic cu partenerii pentru ca summitul să fie cu adevărat semnificativ", a explicat Zelenski, notează News.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Putler e terminat. Pleskov a zis azi ca Zelenski e terminat. Si ca ucrainienii din linia 1 sunt ingroziti. Cand KGB istul vorbeste, minte.

    Asa ca traducerea e , invers, Putler e terminat, rusii din linia 1 sunt ingroziti. Bine ar fi sa nu mai vina rusi in linia 1 pentru un pumn de ruble, si pleaca inapoi bucati. Saracia e mare din pacate, dar nu se merita.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8883
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.6146

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb