Revista BURSA Construcţiilor

Meditaţii gratuite în regim intensiv

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 mai

Marile examene bat la uşă, iar cunoştinţele acumulate exclusiv online dau frisoane viitorilor absolvenţi. Pentru a umple golurile, universităţile oferă meditaţii la principalele materii de examen. Program educaţional oferit de Universitatea Politehnică din Bucureşti se bucură de un succes foarte mare, mii de liceeni sunt înscrişi la meditaţiile on-line în regim gratuit. Potrivit UPB: "La mai puţin de o lună de zile de la demararea noului program educaţional , gratuit, pentru elevii aflaţi în ultimul an de studii din ciclul preuniversitar , program de pregătire intensivă la materiile fizică, matematică şi informatică, Universitatea Politehnica din Bucureşti a înregistrat un număr record de participanţi. În contextul actual general al restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, Universitatea Politehnica din Bucureşti a reluat , dar în format on-line, din data de 13 aprilie, programul educaţional dedicat liceenilor aflaţi în ultimul an de studii, program prin care aceştia pot beneficia de meditaţii oferite de către cadrele didactice ale UPB. În urma promovării cursurilor de pregătire gratuită pentru materiile fizică, matematică şi informatică s-au înscris până acum 2.591 de elevi, programul educaţional derulându-se anul acesta săptămânal, exclusiv on-line, pe platforma Zoom".

Aceste cursuri de pregătire gratuită se desfăşoară săptămânal după următorul program: Fizică: Marţi, interval orar 17:00 - 19:00; Matematică: Miercuri, interval orar 17:00-19:00; Informatică : Joi, interval orar 17:00-19:00. Acest program special dedicat liceenilor se derulează până pe data de 15 Iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro