MedLife vrea să îşi majoreze capitalul social cu până la 20%, prin emiterea de noi acţiuni

A.I.
Piaţa de Capital / 14 octombrie, 14:59

MedLife vrea să îşi majoreze capitalul social cu până la 20%, prin emiterea de noi acţiuni

Consiliul de Administraţie al MedLife a convocat acţionarii la adunările generale programate pentru 16 noiembrie, cel mai important punct de pe ordinea de zi fiind propunerea de majorare a capitalului social al companiei, conform unui raport al prestatorului privat de servicii medicale publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Demersul priveşte autorizarea board-ului MedLife ca, în termen de 18 luni de la adoptarea hotărârii acţionarilor, să poată decide majorarea capitalului social al companiei cu până la 20%, prin emiterea a maximum 106,2 milioane de acţiuni noi, în vederea atragerii de fonduri pentru dezvoltarea grupului.

”Dacă majorarea de capital social va fi realizată de Consiliul de Administraţie la nivelul maxim autorizat, capitalul va fi majorat de la valoarea de 132,9 milioane de lei la valoarea maximă de 159,4 milioane de lei”, conform raportului de la BVB.

Consiliul de Administraţie va putea decide momentul şi structura majorării de capital, numărul de acţiuni nou-emise, preţul de emisiune şi modalitatea de atragere a fondurilor, inclusiv prin exercitarea drepturilor de preferinţă, plasament privat sau ofertă publică.

Tot în data de 16 noiembrie, acţionarilor li se va supune votului numirea Deloitte Audit în calitate de auditor financiar al companiei pentru perioada 2026-2028.

Prestatorul privat de servicii medicale a raportat o pierdere consolidată de 34,7 milioane de lei la jumătatea anului, peste cea de 10,9 milioane de lei din primele şase luni ale anului 2025, pe fondul creşterii generalizate a cheltuielilor, într-o măsură mai mare decât majorarea veniturilor. După primele trei luni, grupul medical obţinuse un profit net de aproape 8,8 milioane de lei.

La jumătatea anului, Mihaela Cristescu, mama fraţilor Marcu, deţinea 14% din MedLife, Mihai Marcu avea 12,5%, în vreme ce Fondul de Pensii Administrat Privat NN deţinea 13% din societatea a cărei evaluare bursieră se ridică la aproape 5,9 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. ehhh !

    v-am spus yo ! cu majorarea asta de diluție de capital ! 

    : 

    preȚul corect 8RON acuma, înaintea diluării ! 

    : 

    auzi la ei: „în vederea atragerii de fonduri pentru dezvoltarea grupului” 

    ăștia tot cumpără la SRL:uri doctori-de-familie și tot așa o vòr ține ! 

    iar, dividende, cînd apucå Bolovenii să facă reforme ! 

    : 

    dar banii din majorare nu e pentru „dezvoltarea grupului”, e pentru creditele în valută ! 

    pentru că nu se poate împrumuta cu obligațiuni sau credit bancar pentru că dobînda depășește 12% pe euro ! 

    așa că... vine Fundul de Pensie P2 și înjectează el +20% capital social ! 

    : 

    Halal management !

    nó, ce zice acuma Tradeville ? 

    1. hai baietii, pregatiti banii, in loc sa luati, dati!

      Poate se baga si Dracoi, la MCS. Are cu ce si e biznis bun, de viitor.

      Te-ai speriat degeaba.

      Timpul va demonstra ca nu ai dreptate. 

      Întreb atât: operațional cum este? Si vs. concurenta?

      Va ambalați ca muierile în târg.  

      Ce frumos v-ați protejat de inflație cu ăștia. :

      Știm că ești dârz și stăruitor! : 

      Sunteți cumva mr. Proper, 3 in 1? Sunteți mai mulți și dați pe afară?

      ...

      ...

      Bănuiesc că nu-s singurul care n-a căzut în cioc la manipulările pentru retarzi. :

      P.S. Ți-am dat greu. : Mr. Proper lucrează la fițuică, 100 dolla colaborator. : 

    Au inceput sa curga tepele: Christian Tour, acum vine Medlife. Sa intelegem ca se deschide sezonul la tepuiala?

    1. Tepele sint pentru... naivi. E imoral sa-i lasi pe naivi sa-si pastreze banii. :)))

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb