Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că refuzul preşedintelui american Donald Trump de a creşte presiunea asupra Moscovei privind războiul din Ucraina este unul dintre principalele rezultate ale summitului ruso-american desfăşurat în Alaska, potrivit news.ro.
”1. A fost restabilit un mecanism deplin pentru întâlniri la nivel înalt între Rusia şi SUA. Este unul paşnic, lipsit de ultimatumuri sau ameninţări. 2. Preşedintele Rusiei i-a prezentat în persoană şi în detaliu liderului american condiţiile noastre pentru încheierea conflictului din Ucraina. 3. După aproape trei ore de discuţii, gazda de la Casa Albă a refuzat să intensifice presiunea asupra Rusiei. Cel puţin pentru moment”, a scris Medvedev pe canalul său de Telegram, rezumând întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Donald Trump.
Summitul SUA-Rusia a avut loc pe 15 august, la o bază militară din Alaska, şi a durat peste trei ore, incluzând mai multe formate: o discuţie unu la unu în limuzina liderului american, pe drumul către locul principal al întâlnirii, şi apoi o rundă restrânsă ”trei la trei”.
Din delegaţia rusă au făcut parte consilierul prezidenţial Iuri Uşakov şi ministrul de Externe Serghei Lavrov, iar din cea americană secretarul de Stat Marco Rubio şi trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff.
După convorbiri, Putin a declarat în faţa presei că tema centrală a summitului a fost soluţionarea conflictului din Ucraina. Liderul de la Kremlin a făcut apel la un nou început în relaţiile bilaterale şi la reluarea cooperării, adresându-i lui Trump invitaţia de a vizita Moscova.
La rândul său, preşedintele american a afirmat că s-au înregistrat progrese în cadrul discuţiilor, dar a recunoscut că părţile nu au ajuns la un acord asupra tuturor subiectelor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2025, 14:52)
s-a trezit si Betivedev.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2025, 15:07)
Eram sigur ca după bețiva se trezește și Mucivedev.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2025, 16:05)
Mai degrabă da din clanță la comandă.
Nu știm ce înseamnă exact "părțile nu au ajuns la un acord asupra tuturor subiectelor".
Trump nu mai intensifică presiunea asupra Rusiei, cel puțin pentru moment, ar însemna că urmează să discute cu Ucraina si UE, și după aceea... mai vedem.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2025, 16:43)
A vorbit putler al doilea mai prost