Meta Platforms a anunţat miercuri că va investi 1,5 miliarde de dolari într-un centru de date în El Paso, Texas, al treilea din stat şi al 29-lea la nivel global, pentru a susţine extinderea infrastructurii dedicate inteligenţei artificiale, relatează Reuters.
Noul campus, care ar urma să devină operaţional în 2028, va putea fi extins la o capacitate de 1 gigawatt, suficientă pentru a alimenta un oraş de dimensiunea San Francisco pentru o zi, ceea ce îl plasează printre cele mai mari centre de date planificate din Statele Unite, conform sursei.
Potrivit Meta, proiectul va crea aproximativ 100 de locuri de muncă permanente, iar în faza de construcţie vor lucra peste 1.800 de muncitori. Compania a ales El Paso datorită reţelei electrice solide şi a forţei de muncă calificate din regiune.
”Gazela cea mai rapidă îşi găseşte locul prima, iar Meta este cea mai rapidă gazelă din industrie, din punctul meu de vedere,” a declarat pentru Reuters Jon Barela, CEO al Borderplex Alliance, organizaţia locală care a facilitat proiectul.
Meta a precizat că investiţia de 1,5 miliarde de dolari va fi finanţată integral din resurse proprii şi face parte dintr-un plan mai amplu prin care gigantul tehnologic a investit peste 10 miliarde de dolari în Texas, unde are deja peste 2.500 de angajaţi. Anunţul vine la scurt timp după acordul de 29 miliarde de dolari încheiat cu Pimco şi Blue Owl pentru finanţarea unui campus de centre de date în Louisiana.
Proiectul Meta se înscrie în cursa globală a marilor companii de tehnologie, Amazon, Alphabet, Microsoft şi Meta, pentru construirea infrastructurii AI.
Potrivit datelor publice, aceste grupuri urmează să investească peste 360 de miliarde de dolari în 2025, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinată alimentării şi dezvoltării centrelor de date.
Meta a subliniat că noul centru din El Paso va funcţiona cu energie 100% regenerabilă şi va folosi un sistem închis de răcire lichidă care reciclează permanent apa. Compania s-a angajat să restaureze de două ori mai multă apă decât va consuma centrul, depăşindu-şi obiectivul de a deveni ”water-positive” până în 2030.
Opinia Cititorului