MFP a împrumutat, ieri, 690 milioane lei de la bănci

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 octombrie 2018

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, ieri, 690 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 66 de luni, la un randament mediu de 4,82% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de ieri a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris circa 1,062 miliarde lei.

Pentru astăzi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit ieri.

MFP a planificat, pentru luna în curs, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,695 miliarde lei, din care 4,2 miliarde lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 495 de milioane lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, conform Agerpres.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna septembrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 760 de milioane de lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb