Ministerul Educaţiei lansează apelul pentru înscrierea profesorilor în programul "Şcoala din spital”

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 23 octombrie

Ministerul Educaţiei lansează apelul pentru înscrierea profesorilor în programul "Şcoala din spital”

English Version

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat lansarea apelului de selecţie pentru înscrierea cadrelor didactice în Corpul naţional al profesorilor pentru „Şcoala din spital”, aferent anului şcolar 2025 - 2026. Programul „Şcoala din spital” le oferă elevilor internaţi pe perioade mai lungi posibilitatea de a continua procesul educaţional fără întreruperi, sub îndrumarea profesorilor acreditaţi de Ministerul Educaţiei. Selecţia vizează cadre didactice care predau sau doresc să predea în mediul spitalicesc, acoperind disciplinele incluse în Centralizatorul oficial privind învăţământul preuniversitar. Sunt eligibili absolvenţi ai învăţământului liceal pedagogic, postliceal sau superior, în funcţie de domeniul de specializare. „Selecţia pentru înscrierea în Corpul naţional al profesorilor pentru "Şcoala din spital' vizează cadre didactice care predau sau doresc să predea în spital, îndeplinind o serie de funcţii prevăzute în metodologie”, precizează Ministerul Educaţiei. Procesul de înscriere se realizează pe tot parcursul anului calendaristic, ceea ce oferă flexibilitate cadrelor didactice interesate. Evaluarea se face pe baza dosarelor, care primesc calificativul admis sau respins, conform criteriilor stabilite de comisia de selecţie.

Ministerul anunţă că lista candidaţilor admişi sau respinşi va fi publicată în maximum trei luni de la înscriere, pe site-ul oficial al instituţiei, la secţiunea „Concursuri”. Sunt declaraţi admişi profesorii care prezintă toate actele solicitate şi anexele complete, potrivit metodologiei în vigoare.

Prin acest program, Ministerul Educaţiei continuă o iniţiativă cu un impact social şi educaţional major: oferirea accesului la învăţământ copiilor care, din motive medicale, nu pot frecventa cursurile obişnuite. Profesorii incluşi în „Şcoala din spital” desfăşoară activităţi personalizate, adaptate stării de sănătate a elevilor, contribuind astfel la menţinerea legăturii acestora cu procesul educaţional şi la reintegrarea lor şcolară după externare.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Referitor la alocarea din cheltuiala bugetară pentru educatie,

    România este printre ultimele țări din lume și la acest capitol, 

    plasându-se în top după Trinidad Tobago, Sri Lanka, Uganda, Tonga și Pakistan.  

    Conform unui raport al UNESCO privind educația. 

    Acolo vom rămâne din multe puncte de vedere.

    Cerem triplarea salariilor,avem loaze

    Initiativa "Scoala din spital" nu e doar laudabila, e necesara.

    Buget? Voluntariat? Semi?

    Plata cu ora? Vrei norma intreaga, prestezi N ore la "Scoala din spital"?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0846
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3948
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4972
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7681
Gram de aur (XAU)Gram de aur583.0926

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb