Miniştrii de interne din statele Uniunii Europene au analizat, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg, pregătirile pentru intrarea în vigoare, la 12 iunie, a Pactului privind migraţia şi azilul, situaţia spaţiului Schengen şi statutul juridic al persoanelor strămutate din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Consiliului UE.
Miniştrii au evaluat progresele în implementarea noului Pact privind migraţia şi azilul şi în operaţionalizarea sistemului Eurodac, bază de date biometrică destinată identificării solicitanţilor de azil şi a migranţilor depistaţi la frontierele externe, conform sursei citate.
''La 12 iunie, UE deschide un nou capitol în gestionarea migraţiei. Lansarea Pactului privind migraţia şi azilul este o realizare importantă şi demonstrează capacitatea noastră de a găsi soluţii comune la provocări comune'', a declarat ministrul adjunct cipriot pentru migraţie şi protecţie internaţională, Nicholas Ioannides, se arată în comunicat.
În cadrul reuniunii, miniştrii au analizat dimensiunea externă a migraţiei şi au notat cooperarea insuficientă a Somaliei în privinţa readmisiei cetăţenilor săi, informează sursa menţionată.
Numărul somalezilor intraţi neregulamentar în UE s-a dublat între 2024 şi 2025 din cauza reţelelor de trafic. Statele membre au oferit orientări privind propunerea Comisiei Europene de introducere a unor măsuri restrictive în materie de vize şi au evaluat modalităţi de combatere a reţelelor de trafic în Somalia şi în ţările de tranzit, conform sursei citate.
Oficialii au analizat şi presiunea migraţionistă de pe ruta Canalului Mânecii şi a Mării Nordului, care rămâne o preocupare, deşi sosirile ilegale în UE au scăzut în acest cuprins al anului comparativ cu anul precedent, se menţionează în comunicat.
Consiliul a analizat situaţia spaţiului Schengen pe baza Raportului Schengen prezentat de Comisia Europeană. Miniştrii au aprobat priorităţile ciclului Schengen pentru perioada următoare care vizează accelerarea digitalizării procedurilor, consolidarea rezilienţei frontierelor externe, eficientizarea politicilor de returnare şi întărirea securităţii interne, cu menţinerea liberei circulaţii, conform sursei citate.
De asemenea, participanţii au evaluat progresele privind interoperabilitatea sistemelor informatice europene Entry/Exit System (EES) şi European Travel Information and Authorisation System (ETIAS) şi au cerut menţinerea eforturilor pentru evitarea unor noi întârzieri, se mai arată în comunicat.
Consiliul a adoptat concluzii privind consolidarea guvernanţei Schengen la nivel european şi naţional pentru îmbunătăţirea coordonării şi rezilienţei mecanismelor de control, potrivit sursei citate.



















































Opinia Cititorului