Ministrul Apărării solicită clarificări privind implicarea sau cunoştinţa DGIA în scandalul mercenarilor din Congo

T.B.
Internaţional / 8 septembrie, 12:02

Ministrul Apărării solicită clarificări privind implicarea sau cunoştinţa DGIA în scandalul mercenarilor din Congo

Angajaţii Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA, serviciul secret al armatei) care au ştiut sau au fost implicaţi în operaţiunile prin care militari români au participat ca mercenari la acţiunile din Congo vor fi daţi afară, anunţă ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, într-un interviu acordat News.ro.

Ministrul spune că nu poate lăsa aşa lucrurile, pentru că în acel episod deosebit de periculos a fost vorba fie de complicitate, fie de incompetenţă din partea serviciilor secrete româneşti şi nu e plauzibil ca liderul companiei de mercenari, Horaţiu Potra, să aibă arsenal şi milioane cash în casă fără ca serviciile să ştie, conform sursei.

Reamintim că DGIA e singurul serviciu secret care nu a desecretizat nici o informaţie în decembrie 2024, când SRI, SIE, STS şi DGPI (serviciul de informaţii al Ministerului de Interne) au desecretizat, într-un gest fără precedent, informaţii despre o presupusă interferenţă străină în alegerile prezidenţiale.

Ionuţ Moşteanu spune că linşajul mediatic la care au fost supuşi atât el, cât şi Oana Ţoiu, titulara de la Ministerul de Externe, are legătură cu vechile sisteme din aceste instituţii, care se tem de schimbare. Această schimbare va veni oricum, lucrurile se vor schimba atât la Apărare, cât şi la Externe, garantează ministrul venit în această funcţie din partea USR.

Acesta dă asigurări că, în pofida atitudinii pe care o au mulţi dintre rezervişti, Armata română este total loială statului şi direcţiei pro-occidentale a ţării, ofiţerii care se află acum în funcţie şi sunt activi având o gândire pro-europeană, modernă.

Fragmentul de interviu:

Rep: Dacă tot vorbim de reforma serviciilor secrete şi tot am invocat episodul Congo, aş vrea să discutăm şi despre DGIA (Direcţia Generală de Informaţii a Armatei - n. red.). De ce parte joacă DGIA? Cum reformăm o instituţie care sigur a ştiut că militarii pleacă în Congo, dacă nu chiar a fost implicată în operaţiunea asta?

Ionuţ Moşteanu: O să aflu dacă au ştiut şi dacă au fost implicaţi. Iar cei care au ştiut şi au fost implicaţi nu o să mai fie acolo!

Rep: Eu am discutat cu generali ai Armatei Române care m-au asigurat că este imposibil ca serviciul secret al armatei să nu fi ştiut ce s-a întâmplat.

Ionuţ Moşteanu: E o bănuială...

Rep: Dacă nu a ştiut, atunci e extrem de grav pentru toată siguranţa României.

Ionuţ Moşteanu: E o bănuială rezonabilă! E vorba de toate serviciile, de fapt! Că asta am spus şi eu şi declaraţiile mele sunt publice de acum luni de zile, de când eram în campanie. Cum este posibil ca unul ca Potra să aibă un arsenal şi nişte milioane cash în casă, fără ca serviciile să ştie? Şi acolo evident că e vorba de complicitate sau incompetenţă. Ambele sunt grave. Dar aici e o discuţie pe care sper să o lămurim. Nu e foarte clar cine şi cum ar trebui să ştie despre acest lucru. În ceea ce mă priveşte, o să lămuresc cu siguranţă în perioada următoare! Sunt mai multe lucruri de lămurit...

Rep: Ce înseamnă „în perioada următoare"? Într-o lună? În cinci? În zece? Într-un an?

Ionuţ Moşteanu: Nu vreau să pun nişte termene care poate nu sunt realiste, dar vă asigur că o să lămuresc şi atunci o să fac publice toate lucrurile astea!

Rep: Pentru că avem militari chiar activi care şi-au băgat concediu de paternitate şi au plecat acolo. Şi au acţionat, atenţie, în zona de influenţă a Rusiei! Acolo, în Congo, controlează Rusia.

Ionuţ Moşteanu: Da, e un lucru care n-ar fi trebuit să se întâmple. Acum este o lege în Parlament pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, lege iniţiată chiar de colegii mei de la USR. Am mai discutat şi mai avem un proiect în discuţie cu cei de la Ministerul de Interne. E absolut imoral, au găsit o portiţă legală ca să poată să facă. E absolut imoral! O parte din aceste cazuri au intrat şi în sfera penalului, altele nu au intrat în sfera penalului, au găsit această portiţă legală şi profund imorală. Însă închidem această portiţă.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Mda, să nu cumva să plece mai degrabă ministrul !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. o lovitura de stat , prostavanul ala chelios are mecla de lider ? ala era un interpus ,un caraus a banilor de la rusi via Africa in Romania ,banda asta de tradatori si criminali a vandut rusiei armament si echipamente NATO .

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Nu esti informat cu privire la Horatiu Potra si ce poate el. Nu mai bate campii daca nu stii!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nu stiu, dar de cate ori auzi georgescu, potra, mercenari, haur, auzi si de Rassia. Asta e tradare pt ca Romania e in NATO, nu in urss.

    Daca nu fac curatenie, putregaiul se va extinde. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0716
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3253
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4314
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8432
Gram de aur (XAU)Gram de aur502.5817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb