Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, se va întâlni cu procurorul şef al DNA

D.I.
Politică / 12 aprilie 2018

Jean-Yves Le Drian (Sursa foto: Twitter)

Jean-Yves Le Drian (Sursa foto: Twitter)

Ministrul francez pentru Europa şi Afaceri Externe, Jean-Yves Le Drian, se va întâlni astăzi, la Bucureşti, cu procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, conform informaţiilor furnizate de site-ul oficial al diplomaţiei franceze.

Oficialul francez se află în vizită la Bucureşti, unde a avut, în prima parte a zilei, o conferinţă de presă comună cu omologul său român, Teodor Meleşcanu, şi s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă.

Pe agenda lui Le Drian mai figurează întrevederi cu şeful statului Klaus Iohannis, dar şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului - Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.

Potrivit site-ului diplomatie.gouv.fr, discuţiile lui ministrului cu oficialii români se vor axa pe "întărirea relaţiilor bilaterale, marcate, în zona culturală, de Sezonul România - Franţa, iar, pe nişa economică, de creşterea schimburilor comerciale estimate la 7,8 miliarde de euro, în 2017".

Jean-Yves Le Drian are programată şi o întâlnire cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

De asemenea, oficialul francez va conferi decoraţia de Ofiţer al Legiunii de Onoare fostului premierşi comisar european Dacian Cioloş, potrivit programului oficial al acestuia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ....si pe nisa coruptie, nu?. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb