Premierul Viorica Dăncilă ar urma să aibă o discuţie, astăzi, înaintea şedinţei de Guvern, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care şi-a întrerupt vizita oficială în Japonia pentru a reveni în ţară.
Dăncilă spunând că îi va cere ministrului să aibă "o declaraţie în ceea ce priveşte decizia" legată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în urma acuzaţiilor aduse instituţiei. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, că nu are niciun motiv să demisioneze pentru că a respectat legea, iar întrebată despre o posibilă decizie de revocare a sa, ea a răspuns că "ministrul Justiţiei ştie ce criterii are în vedere, dacă are în calcul aceasta variantă".
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seară, că va avea o discuţie privind DNA cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, joi, înaintea şedinţei Guvernului, ea evitând să se pronunţe dacă va exista o decizie privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
"Domnul ministru Toader mâine va fi în ţară şi vom avea o discuţie înaintea şedinţei de Guvern, domnul ministru va vorbi despre argumentele pe care le-a luat în calcul (...) Îi voi solicita domnului Tudorel Toader să aibă o declaraţie în ceea ce priveşte decizia dumnealui după ce vom avea o discuţie DNA", a declarat Dăncilă, care i-a cerut ministrului Justiţiei să îşi întrerupă vizita în Japonia şi să revină în ţară.
Viorica Dăncilă a mai spus că este îngrijorată atunci când vede că "pot fi fabricate probe împotriva unui prim-ministru".
"Nu cred pot eu să spun dacă cineva poate sau nu mai poate conduce DNA. Pentru mine este important ca cetăţenii să aibă încredere în instituţiile statului, să aibă încredere în justiţie. Trebuie să le redăm oamenilor credibilitatea în justiţie. Eu sunt îngrijorată, nu mă simt confortabil cand văd că pot fi făcute probe pentru un prim-ministru", a mai afirmat premierul.