Ministrul mediului participă la reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene de la Luxemburg

F.A.
Politică #Mediu / 20 iunie 2011

Ministrul Mediului şi Pădurilor László Borbély va participa mâine, la reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene ce se desfăşoară la Luxemburg şi reuneşte miniştri ai mediului din Statele Membre, arată un comunicat remis redacţiei.

În cadrul Consiliului, Preşedinţia ungară a UE va prezenta rapoarte de progres privind negocierile pentru propunerea de Directivă privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanţe periculoase (Seveso III) şi propunerea de Regulament privind posibilitatea Statelor Membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea de OMG-uri pe teritoriul lor.

De asemenea, se vor dezbate aspecte legate de protejarea resurselor de apă şi gestionarea integrată şi durabilă a apei în Uniunea Europeană şi dincolo de graniţele acesteia, Strategia UE în domeniul biodiversităţii pentru 2020 şi Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb