Mircea Fechet: ”Înţeleg că luna iunie nu va fi foarte ploioasă”

S.B.
Politică / 11 iunie 2025

Mircea Fechet: ”Înţeleg că luna iunie nu va fi foarte ploioasă”

Mircea Fechet, ministrul Mediului, afirmă că luna iunie nu va fi una foarte ploioasă, el apreciind că este posibil ca veştile privind recolta de grâu să fie bune, potrivit news.ro.

”Înţeleg că luna iunie nu va fi foarte ploioasă. Colegii îmi spun că urmează să avem nişte zile mai puţin ploioase. Urmează probabil şi zile mai călduroase. Din acest punct de vedere şi în legătură cu grâul este posibil să avem veşti bune”, a afirmat la Digi 24 ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Cât priveşte precipitaţiile căzute în luna mai, ministrul Mircea Fechet susţine că harta privind gradul de umiditate din sol arată foarte bine.

”Am văzut o hartă privind gradul de umiditate din sol şi harta arată foarte bine. Aproape că nu mai există nicio zonă din ţară cu deficit mare de apă. Nici nu am auzit vreun fermier care să se plângă de prea multă apă în sol”, a mai declarat Mircea Fechet.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pentru tine va fi seceta mare in viitor, ba, fechete,

    fura cat mai poti 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb