Miscellanea

21 august 2020
Seceta a împărţit Buzăul în trei zone - deficitul de apă din sol a ajuns şi la 80%

Seceta a împărţit Buzăul în trei zone - deficitul de apă din sol a ajuns şi la 80%

Ana FeleaMiscellanea / 21 august 2020

Seceta a pârjolit România, iar Buzăul este unul dintre judeţene grav afectate de lipsa precipitaţiilor. Aici, multe dintre localităţi, în special cele din zona de câmpie, au ogoarele goale, culturile sunt "arse" de soare şi căldura excesivă. Grâul, orzul şi rapiţa nu au dat nici sămânţa băgată în pământ, porumbul nu a legat, iar floarea soarelui s-a uscat înainte de a înflori. Cu alte cuvinte, este cel mai greu an de până acum pentru agricultura românească. Specialiştii mai tineri spun că nu au văzut aşa ceva în 30-40 ani de carieră, iar bătrânii satelor susţin că au mai fost aşa ani, dar parcă se mai făcea câte ceva, fie la culturile de toamnă fie la cele de primăvară.

"Noi, cei mai tineri, nu ne aducem aminte, dar cei mai în vârstă ingineri vorbesc de un an similar în urmă cu 40 de ani, dar în condiţiile în care atunci porumbul s-a făcut", a spus Cosmin Florea, directorul Direcţiei Agricole Buzău.

OPINIIPe final de an discounturile vor fi epice

Cristian DogaruZiarul BURSA #Miscellanea / 21 august 2020

Dacă aţi visat vreodată la un Black Friday de pomină, cu discounturi de neegalat, atunci 2020 ar putea aduce aşa ceva. Şi nu e vorba numai de promoţiile din zona IT şi gadgeturi la modă, mă refer la mai toate segmentele retailului. Adică electrocasnice, modă, bricolaj, materiale de construcţii etc.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
PRECIZĂRI HUAWEI

PRECIZĂRI HUAWEI

Miscellanea / 20 august 2020

Huawei România a transmis următorele precizări, referitoare la declaraţiile Ambasadorului SUA Adrian Zuckerman:

Surpriză pentru elevi: masca, obligatorie

Surpriză pentru elevi: masca, obligatorie

O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 19 august 2020

Elevii au parte de o primă surpriză înainte de începerea şcolii. Nu e vorba despre modul în care se vor tine cursurile, din clasă sau de la distanţă, ci de ceea ce va trebui să facă în interiorul şcolilor. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a...

OMS arată cu degetul spre tineri

CORONAVIRUSOMS arată cu degetul spre tineri

O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 19 august 2020

Organizaţia Mondială a Sănătăţii insistă asupra pericolului pe care îl reprezintă persoanele tinere în răspândirea coronavirusului. Dacă la începutul pandemiei se vorbea exclusiv de vulnerabilitatea persoanelor în vârstă în faţa virusului, acum...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0719
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3138
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4257
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8251
Gram de aur (XAU)Gram de aur507.0444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo