Moody"s a coborât ratingrile pentru Erste Group şi RZB

F.A.
Bănci-Asigurări / 2 aprilie 2009

Agenţia de evaluare financiară Moody"s a coborât ratingurile băncilor austriece Erste Group şi Raiffeisen Zentralbank Oesterreich (RZB), ca urmare a expunerii acestora faţă de statele din Europa emergentă, după o atenţionare emisă în februarie, scrie Reuters.

Moody"s a coborât cu două trepte atât ratingul privind creditele pe termen lung, la A1 de la Aa2, dar şi ratingul privind puterea financiară a RZB, la D+ de la C. RZB deţine participaţia majoritară în al doilea creditor din Europa emergentă, Raiffeisen International.

"Este posibil ca problemele continue din pieţele internaţionale de capital să aibă efecte adverse asupra pieţelor cheie ale RZB din Europa Centrală şi de Est, acestea urmând să pună presiune asupra calităţii activelor, capitalului, veniturilor şi câştigurilor", arată un comunicat al Moody"s.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb