Moscova avertizează Turcia cu privire la declanşarea unei ofensive la Idleb

B.F.
Internaţional /

Moscova avertizează Turcia cu privire la declanşarea unei ofensive la Idleb

Autorităţile de la Moscova au avertizat Turcia cu privire la o intervenţie militară vizând forţele siriene din regiunea Idleb, unde preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat cu declanşarea unei ofensive.

"Dacă este vorba de o operaţiune împotriva puterii legitime a Siriei şi a forţelor armate siriene, cu siguranţă este cea mai proastă opţiune", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

O operaţiune turcă împotriva "grupărilor teroriste" din Idleb ar fi totuşi în sensul acordului de la Soci, a precizat Peskov, care a menţionat că discuţiile cu Ankara continuă.

Erdogan a ameninţat, miercuri, că va declanşa rapid o ofensivă militară la Idleb, în nord-vestul Siriei, unde au loc confruntări între forţele de la Ankara şi cele de la Damasc.

"Este o ultimă avertizare. O operaţiune la Idleb este iminentă", a declarat Erdogan.

El a cerut în repetate rânduri regimului sirian să se retragă din anumite poziţii la Idleb până la finalul lunii februarie.

Regimul sirian duce de mai multe luni o ofensivă, cu ajutorul aviaţiei ruse, în provincia Idleb, controlată în parte de fosta ramură a Al Qaeda în Siria.

În virtutea unui acord de încetarea focului şi de descaladare încheiat în 2018 între Moscova şi Ankara, care susţine grupările rebele, Turcia dispune de 12 posturi de observaţie în provincia Idleb.

Lupte mortale între forţele turce şi siriene au provocat aici moartea a 14 soldaţi turci şi au dus la schimburi controversate între Ankara şi Moscova.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Turcia dispune de 12 posturi de observatie pentru a supraveghea armata siriana,nu cumva fereasca sfantul sa-i atace pe teroristi.SUA nu vad si sar la gatul iranienilor ca sprijina gruparile Hamas,Hezbollah .Nici asta nu e in regula dar comparand cu Al Qaida si Statul Islamic.. Haide sa fim corecti!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. CUM SA ORDONI ARMATEI SIRIENe , SA PARASEASCA PAMANTURILE TARII LOR ??? CE SE INTAMPLA CU TINE , BAIAZID ??? NU ESTI SANATOS LA CAP ??? DAR TU , CE CAUTI IN SIRIA ??? TE-A INVITAT CINEVA ACOLO ???

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      E nebun de legat impreuna cu Trump.Zici ca au disparut psihiatrii si din Turcia si din SUA.Erdogan iar a inceput sa caute tradatori imaginari peste tot,nu-i chinuie destul pe turci,ii mai chinuie si pe sirieni .Nu-i mai ajunge Pamantul si astuia.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS